Premieră: Cum vom putea urmări în timp real centralizarea voturilor și rezultatele provizorii, parțiale și finale

Sursa foto: Inquam Photos / Mălina Norocea

Pe site-ul prezenta.roaep.ro, pentru prima dată, vor fi prezentate grafic, în mod continuu, rezultatele voturilor obținute de către candidați, pe măsură ce președintele și membrii secțiilor de votare transmit digital procesele-verbale cu voturile exprimate, anunță Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS). Serviciul de Telecomunicații Speciale a dezvoltat o nouă funcționalitate pentru site-ul prezenta.roaep.ro, odată cu alegerile prezidențiale din 24 noiembrie, în conformitate cu cerințele Autorității Electorale Permanente (AEP) și o decizie BEC.

În premieră, în colaborare cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi cu Institutul Naţional de Statistică, a fost realizat un program prin care va exista posibilitatea ca rezultatele la alegerile prezidenţiale să fie urmărite în timp real. Astfel, toți cei interesați vor putea urmări centralizarea voturilor și o serie de reprezentări grafice ale rezultatelor provizorii, parțiale și finale, după închiderea secțiilor de votare.

„Dacă vorbim de rezultatul alegerilor, aş vrea să spun că, împreună cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, cu sprijinul Institutului Naţional de Statistică, sunt realizate două softuri, două programe prin care, pe de o parte, în timp real va fi cunoscută prezenţa la vot per total pe ţară, pe judeţe, pe localităţi, pe secţii de votare, astfel încât fiecare cetăţean al României poate să ştie la orice moment câţi au votat în toate secţiile de votare, câţi au votat pe ţară, câţi au votat în oraşul lor, în localitatea lor în judeţul lor”, a afirmat Toni Greblă, la o conferinţă de presă organizată împreună cu directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Ionel Bălan, şi preşedintele Institutului Naţional de Statistică, Tudorel Andrei, relatează Agerpres.

Hartă interactivă, care permite filtre

Pe site-ul prezenta.roaep.ro, pentru prima dată, vor fi prezentate grafic, în mod continuu, rezultatele voturilor obținute de către candidați, pe măsură ce președintele și membrii secțiilor de votare transmit digital procesele-verbale cu voturile exprimate.

Cei care vor accesa site-ul vor putea selecta diverse criterii pentru afișarea rezultatelor: în funcție de candidat, județ sau localitate, pe țară sau în străinătate. Este o hartă interactivă care permite diferite filtre.

De asemenea, la fel ca la procesele electorale anterioare, vor fi publicate în timp real datele statistice cu privire la prezența alegătorilor în secțiile de votare, fotografiile proceselor-verbale și alte date de transparență.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: