Ciolacu: Sunt julit și mușcat foarte mult pe partea dreapta. Pe stânga sunt foarte intact

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri, de pe peronul gării din Brașov, în contextul relației tensionate cu partenerii din PNL, că este „foarte julit și mușcat pe partea dreaptă”.

Reacția lui Ciolacu a venit în contextul în care a fost întrebat despre ședința de marți seară cu liderii de organizații. Potrivit unor surse politice, cei din teritoriu i-au cerut explicații despre scandalul zborului privat plătit de Nordis și despre faptul că, deși ei se chinuie să-l urce în sondaje, acesta duce partidul în prăpastie din cauza bâlbelor pe subiect.

Joi, Ciolacu a spus altceva.

„Nu am criticat (cum s-a desfășurat campania electorală și relația cu PNL – n.r.). Cred că e vorba de o constatare și le-am spus colegilor că sunt julit și mușcat foarte mult pe partea dreapta, dar partea stângă și eu folosesc și piciorul stâng, și mâna stângă sunt foarte intact și le-am zis că am ficat și duc. M-aș fi așteptat la un alt fel de campanie”, a fost reacția lui Ciolacu.

Premierul a plecat miercuri din Gara de Nord din București spre Brașov cu primul tren electric nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: