Şeful IPJ Cluj, chestorul Mihai Rus, adjunctul său, comisarul Ciprian Neag, şeful Serviciului Rutier din instituţie, Aurelian Mircea Rotar şi doi poliţişti rutieri au fost trimişi în judecată de DNA, în stare de libertate, într-un dosar de abuz în serviciu şi complicitate la această infracţiune, fals în declaraţii şi complicitate la această infracţiune şi pentru omisiunea sesizării. Chestorul Mihai Rus fusese reţinut în iunie 2024, în urma unor percheziţii, după ce fusese prins conducând cu 110 kilometri la oră pe un tronson cu limita 50 de kilometri pe oră şi, în urma unei înţelegeri cu ceilalţi inculpaţi, ar fi declarat că o altă persoană se afla la volan, pentru a nu fi sancţionat.
Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii anticorupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Mihai Rus, chestor de poliţie şi şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată şifals în declaraţii, a lui Ciprian Neag, comisar şef de poliţie şi adjunct al şefului IPJ Cluj pentru omisiunea sesizării, a lui Aurelian Mircea Rotar, comisar şef de poliţie şi şef al Serviciul Rutier din IPJ Cluj, pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, complicitate la fals în declaraţii şi omisiunea sesizării.
De asemenea, au mai fost trimişi în judecată agenţii principali de Poliţie în cadrul Serviciului Rutier al IPJ CLuj Ioan-Raul Paşca şi Cătălin-Claudiu Mureşan pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată, în cazul primului, şi complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în cazul lui Mureşan.
În rechizitoriul procurorilor se arată că în 29 aprilie 2024, inculpatul Rus Mihai, în calitatea menţionată mai sus, ar fi fost oprit pe raza municipiului Cluj-Napoca de un echipaj de poliţie din care făceau parte şi inculpaţii Mureşan Cătălin-Claudiu şi Paşca Ioan-Raul, acesta fiind surprins de aparatul radar, conducând autoturismul personal cu o viteză de 110 km/h pe un sector de drum unde limita de viteză maximă era de 50 km/h.
În acest context, inculpatul Rus Mihai împreună cu ceilalţi poliţişti cercetaţi în prezenta cauză ar fi stabilit o modalitate prin care conducătorului auto să nu i se aplice sancţiunea contravenţională prevăzută de lege şi să nu i se suspende dreptul de conducere potrivit dispoziţiilor legale.
„Concret, în urma discuţiilor purtate s-ar fi hotărât ca inculpatul Rus Mihai să comunice numele unei alte persoane care ar fi condus autoturismul în ziua evenimentului (ceea ce ar fi şi făcut în data de 22 mai 2024 beneficiind şi de ajutorul inculpatului Rotar Mircea Aurelian), iar agentul constatator, Paşca Ioan-Raul, să nu aplice sancţiunea contravenţională corespunzătoare până la împlinirea termenului de prescripţie. De asemenea, s-ar mai fi stabilit ca inculpatul Rus Mihai să nu dispună cercetarea disciplinară a agentului de poliţie Paşca Ioan-Raul în contextul de mai sus”, arată procurorii.
Potrivit aceleiaşi surse, în 29 aprilie 2024, inculpatul Neag Ciprian, în calitate de adjunct al şefului IPJ Cluj şi responsabil cu coordonarea activităţii Poliţiei Municipiului Cluj-Napoca, „după ce ar fi luat la cunoştinţă despre faptele săvârşite de inculpaţii menţionaţi anterior, ar fi omis să sesizeze de îndată organele de urmărire penală cu privire la faptele prevăzute de legea penală în legătură cu serviciul în cadrul căruia îşi îndeplineşte sarcinile”.
Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Cluj.
În 17 iunie 2024, procurorii DNA au făcut percheziţii la Inspectoratul de Poliţie Judeţean şi la Poliţia Rutieră Cluj, în acest dosar.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News