Ciucă, Bode și Rareș Bogdan cer liberalilor Olteni mobilizare în ultimele zile de campanie: „Victoria este inevitabilă”

Sursa foto: Nicolae Ionel Ciucă

Într-un discurs susținut în fața liberalilor din Oltenia, Nicolae Ciucă, candidatul PNL la prezidențialele, a cerut unitate şi mobilizare în aceste ultime zile de campanie. Alături de el, Lucian Bode, și Rareș Bogdan, au vorbit despre necesitatea consolidării încrederii românilor în PNL, subliniind că Oltenia are șanse mari să dea viitorul președinte al României: pe Nicolae Ciucă. „Unirea ne face puternici, iar victoria este inevitabilă”, au transmis la unison liberalii. 

„Aici mi-am cunoscut soția, căreia îi mulțumesc. Împreună cu fiul, am revenit acasă. Atât de multe începuturi mă leagă de Craiova. Un alt început poate să pornească de aici. Bat țara în lung și în lat. Peste tot am găsit echipe consistente, mobilizate și conștiente de miza alegerilor. Salut toți susținătorii! Este o onoare să vă reprezint în aceste alegeri. Mă mândresc că sunt oltean. Mă mândresc cu faptul că am lucrat în Moldova, în Ardeal, îi mulțumesc lui Dumnezeu că fac parte din națiunea română. Toți cei care au vorbit au scos în evidență că nu se pot lăuda cu dezvoltare economică în Oltenia. Pilonii de dezvoltare se găsesc în județele conduse de liberali. Asta trebuie să se întâmple și în Oltenia. Valul a început la Slatina, prin Mario de Mezzo.

Când spui administrație liberală, fraților, spui dezvoltare. Soluțiile liberale trebuie aduse unde este cea mai mare nevoie de ele. Pe noi, liberalii, nu ne poate opri nimic când în joc este soarta României. Salut din nou toți primarii noștri mobilizați pentru a scoate un rezultat pe măsura celui din 9 iunie. Noi vom fi singurii care ne vom bucura pe 8 decembrie. De la Palatul Cotroceni și de la Palatul Victoria trebuie să dezvoltăm clasa de mijloc. Mă doare inima când văd că Oltenia este printre cele mai sărace regiuni. Politicile socialiste au eșuat. Totul pleacă de la economie. O spun ca să mă audă Ciolacu, Simion și Lasconi: principalul producător de prosperitate este întreprinzătorul privat. Pilonul central este clasa de mijloc, care trebuie protejată, nu abandonată de politicienii care merg pe Riviera Franceză, pe banii firmelor care țepuiesc românii.

Viziunea mea de președinte cuprinde o nouă viziune pentru mediul rural, un pact pentru satul românesc – toate gospodăriile să aibă acces la apă și 1 milion de hectare noi să fie irigate. Vreau să încurajăm fermele de familie și să facem fondurile europene mai ușor de accesat pentru acestea. Duminică românii decid viitorul României. Trebuie să le spunem: dacă, la fel ca noi, nu concepeți ca România să fie condusă de Ciolacu, votați Nicolae Ciucă și Partidul Național Liberal. Singurul vot util este pentru PNL. Doar PNL are resursele de competență pentru a guverna. PSD va pierde încă o dată alegerile prezidențiale. Dragi camarazi, planul Hrebenciuc continuă. PSD îl ajută încă o dată pe Simion. După ce au scos-o din cursă pe Diana Șoșoacă, astăzi PSD, cu mâna BEC, pune capac campaniei singurului candidat suveranist, care îl amenință direct pe Simion, Călin Georgescu.

Mă întreb până unde pot ajunge cu acest plan? Când eu voi fi ales de români, ce vor face? Vor anula alegerile? Trebuie să ne mobilizăm, pentru a neutraliza acest plan. Vă îndemn să vorbiți cu familiile și prietenii dumneavoastră că România este în pericol. Combinații precum cea dintre Simion și Piedone, Satana și Sătănel, le veți auzi pe față… De ce minte Ciolacu? De câte ori? Ce este capabil să facă? Vă spun eu: orice. Nu poți să mergi pe Riviera Franceză cu administratorii unui jaf la drumul mare și apoi să minți”, a spus Nicolae Ciucă, preşedintele PNL.

Lucian Bode, secretarul general al PNL: „Oltenia poate da viitorul președinte al României – pe Nicolae Ciucă”

Lucian Bode, secretarul general al PNL, a subliniat importanța Olteniei ca „locul de unde poate veni viitorul președinte al României”, făcând apel la mobilizarea deplină a membrilor și filialelor liberale din această regiune. Bode a criticat vehement PSD și candidatul acestora, subliniind că aceștia repetă aceleași practici în fiecare ciclu electoral și sunt prizonierii intereselor de grup, făcând referire la scandalurile recente. În contrast, Bode a argumentat că soluția pentru România se află în echilibrul, bunul simț și decența reprezentate de Nicolae Ciucă, subliniind realizările concrete ale administrației liberale în Oltenia, precum deblocarea infrastructurii cheie și obținerea unor fonduri europene importante.

„PSD are același metehne, iar candidatul lor la fiecare ciclu electoral are același profil. Cel de acum se vinde oricui îi aranjează o excursie de lux și dă jet tuturor. Este tiparul prezidențiabilului șmecher, uns cu toate alifiile, care te face din vorbe și din priviri Lucian Bode: Unii candidați sunt desprinși din povestea cu baba și mitraliera, când vorbesc despre chestiuni ce țin de fișa postului de președinte al României Bode: Soluția este echilibrul, bunul simț, patriotismul autentic și decența întruchipate de Nicolae Ciucă Principalele mesaje: Din Oltenia vine unul dintre favoriții acestei curse, pentru că Oltenia poate da viitorul președinte al României – pe Nicolae Ciucă, președintele Partidului Național Liberal!  Vă îndemn să duceți lupta din aceste ultime zile cu toată forța de care sunteți în stare. Toate filialele liberale din Oltenia trebuie să fie mobilizate în spatele președintelui Nicolae Ciucă. Să arătăm că Oltenia este în fruntea țării, cu Nicolae Ciucă președinte.

În Oltenia doar Partidul Național Liberal face față cu succes PSD-ului. Votul responsabil și util al românilor pentru Nicolae Ciucă este cel care va opri PSD și AUR. PSD are același metehne, iar candidatul lor la fiecare ciclu electoral are același profil. Cel de acum se vinde oricui îi aranjează o excursie de lux și dă jet tuturor. Truchează alegerile românilor și e captiv unor interese de grup – de această dată intereselor de tip NORDIS. Este tiparul prezidențiabilului șmecher, uns cu toate alifiile, care te face din vorbe și din priviri. Soluția nu sunt ei. Soluția este echilibrul, bunul simț, patriotismul autentic și decența întruchipate de Nicolae Ciucă. Unii candidați sunt desprinși din povestea cu baba și mitraliera când vorbesc despre chestiuni ce țin de fișa postului de președinte al României.

Aici, în Oltenia, avem primul drum expres din România, Craiova – Pitești, pentru că noi, liberalii, l-am deblocat în 2020 și am obținut finanțare europeană în valoare de 726 de milioane de euro. Tot noi, liberalii, au deblocat Autostrada Pitești – Sibiu, obținând prima tranșă de finanțare de peste 800 de milioane de euro. Vă cer să credeți în șansele noastre și să luptați cu toată energie și cu buna credință de care vă știu în stare pentru fiecare vot”, a spus şi Lucian Bode, secretarul general al PNL

Rareș Bogdan: „Pe Ciolacu îl batem în turul 2 ”

Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte al PNL, a declarat că, dacă România ar funcționa corect, Nicolae Ciucă ar fi deja în turul 2 al alegerilor cu un scor de peste 65%, subliniind că acesta este singurul candidat autentic și respectat de români. Într-o critică directă la adresa PSD, Bogdan a menționat că liderul acestora, Marcel Ciolacu, este un om cu interese personale, susținând că românii vor înțelege diferența între un președinte de valoare, precum Nicolae Ciucă, și ceilalți politicieni care nu au demonstrat integritate sau competență. Rareș Bogdan a făcut apel la mobilizarea activă a celor 300.000 de membri PNL, 1.200 de primari și 12.900 de consilieri locali, fiind convins că Oltenia, sub conducerea PNL, va aduce victoria pentru România, oprind „clica” PSD și extremismul. „Acest om, dacă țara ar funcționa cum ar trebui, ar fi astăzi la scorul pe care îl va avea în turul 2, la peste 65%. Pe Ciolacu îl batem în turul 2 Rareș Bogdan: România va înțelege ce înseamnă un om decent.

De acum, totul ține de voi, cei 300.000 de membri PNL, cei 1200 primari, cei 12.900 de consilieri locali, 350 de consilieri județeni și cei apropiați, copii, rude, vecini… nu nepoți, nepoții îi are Ciolacu, cei cu farmacii și bani furați Vă spun un lucru: în toată această campanie, mi-a fost simplu să prezint un om în fața românilor de aici și din afara granițelor. Acest om, dacă țara ar funcționa cum ar trebui, ar fi astăzi la scorul pe care îl va avea în turul 2, la peste 65%. Pe Ciolacu îl batem în turul 2. România va înțelege ce înseamnă un om decent, un om care și-a construit viața de familie, cariera fără să fie ajutat decât de bunul Dumnezeu, un om care are o profesie.  A fost respectat și este respectat. Nu ca ceilalți care nu știu dacă au bacalaureatul sau nu-l au.

L-am purtat peste tot, a fost printre dumneavoastră peste tot, din Botoșani până la Paris, la Londra, la Roma, la Caracal sau la Sighetul Marmației. Este un om demn și de care avem nevoie. De acum, totul ține de voi. De acum noi, cei 300.000 de membri PNL, cei 1200 primari, cei 12.900 de consilieri locali, cei de 350 de consilieri județeni, și cei apropiați, copii, rude, vecini… nu nepoți, nepoții îi are Ciolacu, cei cu farmacii și bani furați… Țineți minte că e șansa noastră să salvăm România din brațele lui Hrebenciuc, Tudose, Ciolacu, Simonis, ale clicii lor și ale extremismului. Nicolae Ciucă e la fel ca dumneavoastră. Cu ajutorul dumneavoastră, cei care veți întoarce soarta alegerilor”, a spus Rareş Bogdan, prim-vicepreședinte al PNL

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: