Președintele Consiliului Național al PSD, Mihai Tudose, spune că, din informațiile pe care le deține formațiunea politică, candidatul acesteia la prezidențiale, Marcel Ciolacu, ”stă bine” în turul 1 al prezidențialelor de duminică. În privința contracandidaților, Tudose a spus: ”Ce fac ceilalți vedem mâine dimineață.”.
Mihai Tudose a vorbit despre trendurile voturilor din primul tur al prezidențialelor, conform informațiile care circulă în aceste ore.
Președintele Consiliului Național al PSD a spus că ”sunt sondaje”, iar certitudinile vor veni, în opinia lui, luni dimineață. Tudose a subliniat, în acest context, că din informațiile deținute de PSD, candidatul social-democraților pentru Cotroceni ”stă bine”. ”Mâine (luni – n.r.) dimineață aflăm. Ce sunt acum, sondaje. Din informațiile noastre știm că PSD și candidatul nostru stă bine”, a spus Tudose.
Tot despre sondaje, Tudose spus că ”fiecare are surpriza și scenariul lui”.
Președintele Consiliului Național al PSD s-a referit și la contracandidații lui Marcel Ciolacu, care se luptă să intre în turul 2 alături de premier.
”Ce fac ceilalți vedem mâine dimineață”, a declarat Mihai Tudose.
În privința desfășurării scrutinului, Mihai Tudose a spus că principalele priorități sunt asigurarea procesului democratic și evitarea oricărui incident.
”Noi avem grijă să nu se întâmple niciun fel de incident și să asigurăm un proces democratic”, a spus președintele Consiliului Național al PSD.
Tudose a vorbit și despre influența scrutinului prezidențial de duminică asupra alegerilor parlamentare de peste o săptămână.
”Este importantă și prezența, ca exercițiu democratic, și e clar că cei doi candidați din turul 2 vor înregistra un bonus pentru partidul lor (la parlamentare – n.r.)”, a spus președintele Consiliului Național al PSD.
Mai multe informații citește AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News