Primul tur al alegerilor prezidențiale din România a fost istoric. Românii au mers duminică la vot pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, iar rezultatele, aproape de finalul numărătorii, sunt absolut surprinzătoare. Candidatul independent Călin Georgescu a câștigat detașat primul tur, iar în „finală”, în turul doi, se va duela foarte probabil cu Elena Lasconi.
Marcel Ciolacu (PSD) și Elena Lasconi (USR) au luptat pentru poziția care să asigure accederea în turul al doilea, iar în această dimineață Lasconi l-a depășit pe liderul PSD. Aceasta are peste 1.000 de voturi în față, când mai sunt de numărat voturile de la încă 10 secții.
Dincolo de faptul că ar putea fi pentru prima oară după revoluția din ’89 când în turul 2 de la alegeri nu intră PSD (ex-FSN), clasarea lui Călin Georgescu pe prima poziție a strârnit uimire sau indignare în rândul internauților, care au fost extrem de creativi după afișarea rezultatelor.
Rezultatul-surpriză al primului tur al alegerilor este reprezentat de clasarea lui Călin Georgescu pe primul loc, un candidat care a apărut de „nicăieri”, care nu și-a făcut campanie la TV și care nici nu a fost atât de vizibil precum alți candidați, dar care a avut o campanie solidă și atipică pe Tik Tok, care se pare că s-a dovedit a fi însă decisivă.
De asemenea, Georgescu a fost contestat în nenumărate rânduri că ar fi „un reprezentant al intereselor rusești în România”, însă a strâns aproape 23% din totalul voturilor exprimate.
După afișarea primelor rezultate, internetul „a explodat”. Oamenii nu s-au abținut și au încercat să facă haz de necaz pe rețelele de socializare. Ciolacu, Ciucă și Lasconi au fost și ei „luați în vizor” duminică seara.
„Bine că nu a candidat ciocolata Dubai, că o votam și pe ea”, „Mă uit la alegerile prezidențiale, de zici că e finala Champions League”, „Ne este mai frică de votul tinerilor decât de votul bătrânilor”, „Și când mai boți, mai boți puțin” și „De mâine puneți mâna să învățați rusă” sunt doar câteva dintre mesajele care au apărut pe internet.
Nu mă așteptam la rezultatele astea, pentru că, în primul rând, am văzut campania, am văzut toate răspunsurile Elenei Lasconi și mă gândeam că ia 6-7%. Pe Georgescu nu-l cunosc, adică îl cunosc, că a venit o dată la mine la palat, dar nu-l știam mai bine și, oricum, nu-l știa nimeni. După aceea am înțeles că a crescut cu TikTok, cu social media. – Gigi Becali, după aflarea primelor rezultate
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News