Valentin Naumescu, profesor de relaţii internaţionale, explică motivele pentru care indepenednul Călin Geogescu a obţinut Victoria în primul tur al alegerilor prezidenţiale. În opinia sa, există o explicaţie combinată, cu cel puţin doi factori: Pe de o parte, exista o aşteptare a unei părţi importante a electoratului pentru „un candidat extremist, radical, suveranist, anti-occidental”, „o dorinţă de vot revanşard, protestatar, din partea unor oameni cu multe frustrări, cu revoltă, cu mânie faţă de sistem. Al doilea factor important a fost campania foarte intensă pe Tik-Tok
Într-o declaraţie pentru Digi24, profesorul Valentin Naumescu spune că cel puţin doi factori au concurat la câştigarea cu totul surprinzătoare a primului tur al prezidenţialelor de către independentul Călin Georgescu.
„În acest moment, cu un ochi plângem şi cu altul râdem, pentru că va fi o finală prezidenţială Călin Georgescu – Elena Lasconi pe 8 decembrie şi, din fericire, vom avea cu cine să votăm. (…) Am trăit, într-adevăr, o noapte uluitoare, o noapte teribilă cu acest coşmar apărut pe neaşteptate, un candidat apropiat de Rusia, susţinut, se pare, de Rusia, nu doar apropiat, care a bulversat scena politică românească. A intrat în finală de pe locul întâi, cu peste 2.100.000 de voturi. Este un rezultat care, sigur, va necesita multe explicaţii, clarificări, inclusiv din partea instituţiilor statului, cum s-a putut ajunge aici”, a declarat Naumescu la Digi24.
Profesorul de relaţii internaţionale a spus că numărul de voturi obţinut de Călin Georgescu este „incredibil” de mare.
„Dorinţă de vot revanşard al unor oameni cu multe frustrări şi cu mânie faţă de sistem”„A apărut, practic, din senin, la începutul campaniei electorale. Era undeva, la câteva procente, cu totul nesemnificative. Eu aş vedea o explicaţie combinată din cel puţin doi factori. Pe de o parte, trebuie să recunoaştem că se pare că a existat o aşteptare. O parte importantă a electoratului aştepta un candidat extremist, un candidat radical, suveranist, un candidat anti-occidental. Şi s-a întâmplat ca, în ultimele săptămâni, practic, acest electorat, care ştiam că este, iniţial, undeva spre 20%, şi-a schimbat opţiunea de la George Simeon spre Călin Georgescu. Deci exista o aşteptare, exista o dorinţă de vot revanşard, de vot protestatar, din partea unor oameni cu multe frustrări, cu revoltă, cu mânie faţă de sistem”, a explicat Naumescu.
În opinia profesorului, a doua explicaţie este „această campanie foarte intensă, de care se tot vorbeşte de aseară, pe reţeaua TikTok”.
„Este o reţea care multora dintre noi ne scapă, nu o utilizăm, nu suntem prezenţi acolo, dar se pare că are foarte mulţi utilizatori şi nişte algoritmi care au fost probabil plătiţi, finanţaţi sau a existat o anumită procedură prin care numele acestui candidat a fost adus în mod repetat, masiv, în ultimele săptămâni, în atenţia multor utilizatori”, a spus Naumescu.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News