Poliţia a înregistrat, duminică, 435 de sesizări cu privire la posibile contravenţii sau infracţiuni legate de procesul de vot, dintre care 126 nu s-au confirmat, iar 71 sunt în curs de verificare.
„Angajaţii MAI au aplicat 184 de sancţiuni contravenţionale: 108 avertismente şi 76 de amenzi în valoare de aproximativ 145 de mii de lei. De asemenea, efectuează cercetări cu privire la 76 de posibile infracţiuni”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog.
Pentru că nu erau de competenţa structurilor MAI, 11 sesizări au fost transmise spre soluţionare către Autoritatea Electorală Permanentă, Biroul Electoral Central sau Birourile Electorale Judeţene.
„Cele mai multe sesizări au fost înregistrate în judeţele Constanţa – 32, Olt – 23, Argeş – 22, Galaţi şi Botoşani cu câte 20, Mehedinţi şi Prahova cu câte 18. Tot 18 sesizări au fost înregistrate şi în municipiul Bucureşti. În mediul urban au fost înregistrate 255 de sesizări de posibile incidente electorale, faţă de 180 în mediul rural”, a spus Dajbog.
Ea a precizat că cele mai multe semnalări s-au referit la continuarea propagandei electorale – 139, fotografierea sau filmarea buletinului de vot – 45, comercializarea sau consumul băuturilor alcoolice în apropierea secţiilor de vot – 21, sfătuirea alegătorilor la sediul secţiei de vot să voteze sau să nu voteze un anumit candidat – 20 şi fraudă la vot – 27.
„Reamintim că peste 45.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne au fost mobilizaţi în ziua votului pentru a asigura climatul de ordine publică şi protecţia secţiilor de vot, transportul materialelor electorale şi al dosarelor cu rezultatele votării, precum şi pentru a verifica sesizările cu privire la comiterea unor fapte ilegale legate de procesul electoral”, a mai declarat oficialul MAI.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News