Sorin Cîmpeanu şi Sebastian Burduja deschid listele PNL de la Bucureşti; şase candidaţi – actuali parlamentari

sursa: facebook

Listele PNL pentru Bucureşti cuprind 54 de candidaţi la alegerile parlamentare din 1 decembrie, dintre care 17 pentru Senat şi 37 pentru Camera Deputaţilor.

Dintre aceşti candidaţi şase sunt actuali parlamentari, iar 20 sunt femei.

La Senat lista PNL pentru Bucureşti este deschisă de senatorul Sorin Cîmpeanu, absolvent al Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti – Facultatea de Îmbunătăţiri Funciare şi Ingineria Mediului. În legislatura trecută el a fost deputat, fiind ales pe listele ALDE. Din 2020 este membru al PNL. Cîmpeanu a fost ministru al Educaţiei în guvernele conduse de Victor Ponta, Florin Cîţu şi Nicolae Ciucă şi a deţinut funcţia de prim-ministru interimar pentru câteva zile în noiembrie 2015. În septembrie 2022, a demisionat din funcţia de ministru al Educaţiei ca urmare a acuzaţiilor de plagiat la adresa sa. El este rector al Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti şi preşedinte al Consiliului Naţional al Rectorilor.

Pe locul doi pe lista PNL pentru Camera superioară a Parlamentului se află senatorul Monica Anisie – fost ministru al Educaţiei în guvernele conduse de Ludovic Orban. Monica Anisie este profesor de Limba şi literatura română.

Pe locul trei este istoricul Vlad Nistor, fost deputat în legislatura 2012 – 2016 şi europarlamentar în perioada 2019 – 2024. Nistor este profesor emerit în cadrul Departamentului Istorie Antică, Arheologie şi Istoria Artei al Facultăţii de Istorie – Universitatea din Bucureşti. În perioada 1998 – 2000 a fost consilier de stat la Preşedinţia României în echipa preşedintelui Emil Constantinescu.

Pe următorul loc pe lista liberalilor pentru Senat se află Oana-Marciana Ozmen, în prezent deputat. Ea a fost aleasă parlamentar pe listele USR PLUS, însă în iunie 2022 a trecut la PNL. Oana-Marciana Ozmen este avocat şi deţine un cabinet de avocatură.

Următorii pe listă sunt Helena-Omna Raicu, de profesie inginer managementul sistemelor de calitate – în prezent vicepreşedinte al Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului şi fost consilier superior în Ministerul Sănătăţii; Claudiu-Daniel Teliceanu (jurist) – director executiv la Direcţia achiziţii şi secretariat general a Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii; Răzvan Brătianu (jurist) – consilier parlamentar; Iuliana Cristina Bârcă (jurist) – consilier local al Sectorului 1 şi membru în Consiliul de Administraţie al TAROM; Alexandru Bologan (antreprenor) – director general adjunct în cadrul unei firme şi fost secretar de stat în Ministerul Digitalizării în Guvernul Cîţu; Florin Cătălin Ivan (economist) – administrator patrimoniu la Colegiul Economic „Viilor” din Bucureşti.

Pe lista PNL pentru Bucureşti de la Senat se mai află antreprenorii Ştefan-Dan Meran (de profesie inginer), Ion-Gabriel Tănase şi Andreea-Elena Păduraru (ambii de profesie economişti), profesorul Teodora Bentz, directorul general al Ciclop Service, Dragoş Floroiu (inginer), consultantul juridic Anca-Gabriela Parciulea (avocat), consultantul în investiţii George-Ciprian Bumbeneci (tehnician în administraţia publică).

Lista candidaţilor PNL la Camera Deputaţilor pentru Bucureşti este deschisă de actualul ministru al Energiei, Sebastian Burduja. El este de profesie economist. Burduja este în prezent deputat. În perioada mai 2022 – iunie 2023 a fost ministru al Cercetării, Inovării şi Digitalizării, iar anterior secretar de stat în Ministerul de Finanţe. Este licenţiat în ştiinţe politice la Universitatea din Stanford, SUA, masterand în administrarea afacerilor şi politici publice la Universitatea Harvard, SUA, şi doctor în economie şi afaceri internaţionale la Academia de Studii Economice Bucureşti.

Andrei Baciu, de profesie medic, se află pe locul doi pe listă. Anul trecut, el a fost revocat, la cerere, din funcţia de membru al Consiliului de Administraţie şi preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate după ce a a fost pus sub acuzare de DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în dosarul privind achiziţia de vaccinuri împotriva COVID-19. Anterior, el a fost secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

Pe locul trei pe listă este purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, de profesie inginer calculatoare. El se află la al patrulea mandat de deputat. Din noiembrie 2019 până în noiembrie 2021 a fost ministru al Tineretului şi Sportului.

Octavian Oprea, următorul de listă, este de profesie economist. El este director general al companiei energetice de stat Electrocentrale Grup. În 2022 a fost demis din funcţia de secretar general al TNL după ce la şcoala de vară din acel an tinerii liberali au proferat injurii la adresa PSD. El a fost vicepreşedinte şi preşedinte al Autorităţii pentru Digitalizarea României.

Urmează pe listă Răzvan Prişcă, de profesie avocat. El se află la al doilea mandat de deputat. Prişcă este licenţiat în Ştiinţe economice şi Drept.

Pe locul şase pe listă se regăseşte Mihai Voicu, care a deţinut patru mandate consecutive de deputat începând cu 2004 până în 2020. Este de profesie inginer. A fost secretar general al PNL şi purtător de cuvânt al partidului. În perioada 2005 – 2006 a fost secretar general al Guvernului, între 2006 – 2008 – ministru pentru relaţia cu Parlamentul, iar în 2012 pentru câteva luni ministru delegat pentru mediul de afaceri. În 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a achitat pe Mihai Voicu într-un dosar instrumentat de DNA, în care era acuzat că a cerut bani membrilor de partid pentru a fi înscrişi pe locuri eligibile la alegeri.

Oana Babagianu – antreprenor, de profesie economist, se află pe locul şapte pe lista PNL la Cameră pentru Bucureşti. Este consilier la Ministerul Economiei şi la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării şi membru în CA Distribuţie Energie Electrica România SA.

Urmează Hilde Tudora, de profesie jurnalist, în prezent şef al Biroului pentru Protecţia Animalelor din cadrul CJ Ilfov. Pe locul nouă pe lista PNL se situează Cristin Nicolae Popa, de profesie inginer. El este director executiv la Direcţia monitorizare şi control din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM). Anterior, a fost consilier la ANCOM.

Pe locul zece pe această listă se află Diana-Ştefana Baciuna, de profesie jurist. În prezent, este secretar de stat la Ministerul Culturii. A fost consilier juridic la cabinetul europarlamentarului PNL Daniel Buda şi consilier local al Sectorului 4.

Pe lista PNL pentru Camera Deputaţilor se mai află: Luana-Teodora Vasile – absolventă de ştiinţe administrative (şef birou la CJ Ilfov); Alexandru-Bogdan Dragomir – economist; Rawan Abu-Daher – sociolog (fost consilier local al Sectorului 2); Alexandru Baicu-Ciudin – economist (fost preşedinte al ALDE Bucureşti); Ionuţ-Bogdan Grecia – economist (inspector-şef la Departamentul de Audit Public Intern în cadrul CNTEE Transelectrica SA); Cătălin-Florin Moldoveanu – jurist; Ciprian-Constantin Dumitru – jurist (fost membru al Consiliului de Supraveghere al Transelectrica); Cristina Pastramă – economist; Andrei Claudiu Motoc – expert studii europene; Tudorel Prună – inginer; Adrian-Antoniu Betea – finanţist; Liviu-Alexandru Moraru – inginer; Vasile-Niculae Ionică – filosof, teolog, psiholog, sociolog; Cristian-Ionel Haidău – economist; Anca-Elena Geamănă – economist; Ramona Porumb – specialist administraţie publică (viceprimar Primăria Sectorului 1); Raluca-Nicoleta Haliţ – expert informaţii şi securitate naţională (consilier local la Sectorul 1); Florina-Isabela Cican – expert drept şi administrare publică (consilier local la Sectorul 1); Bogdan Andrei Buburuz – inginer; Liviu Rogozea – jurist; Teodor Demetriad – profesor de sport (manager general la o sală de sport); Alina-Roxana Irimia – economist; Ion Enache – inginer, Mădălina Gavrilă – inginer; Maria-Luciana Marin – psiholog; Alin-Ştefan-Marian Bădălău – inginer (director Direcţia Tehnică STB) şi Andreea Cioacă – asistent medical (secretară).

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: