Alegeri parlamentare 2024. Tot ce trebuie să știi despre alegerile din 1 Decembrie

Sursa foto: Inquam Photos / Alexandra Pandrea

Românii își aleg parlamentarii pe 1 Decembrie. Alegerile parlamentare din România vor avea loc de Ziua Națională, fiind a zecea oară când se desfășoară astfel de alegeri după Revoluția din 1989.  

Alegerile parlamentare din România reprezintă procesul democratic prin care cetățenii cu drept de vot aleg reprezentanții în Parlament, organul legislativ suprem al țării.

Potrivit Articolului 62 din Constituția României, „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării. Parlamentul este alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat”.

Aceste alegeri se desfășoară o dată la patru ani și au ca scop desemnarea membrilor celor două camere ale Parlamentului: Camera Deputaților și Senatul. România are un sistem parlamentar bicameral, astfel încât cetățenii votează pentru ambele camere în cadrul aceluiași scrutin.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: