Greblă: Până nu se pronunţă CCR oficial, nu începe campania pentru al doilea tur

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Campania electorală pentru cel de-al doilea al alegerilor prezidenţiale începe după ce Curtea Constituţională îi validează pe cei doi competitori care au cele mai multe voturi, a declarat joi, pentru AGERPRES, preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă.

”Campania electorală pentru turul 2, zice legea, începe în momentul în care CCR i-a validat pe primii doi care participă în finală. Teoretic, campania electorală până mâine când se pronunţă CCR e oprită. (…) Legea spune că începe după ce CCR îi validează pe cei doi care merg în turul doi. Până nu se pronunţă CCR oficial nu începe campania”, a explicat Greblă.

Potrivit calendarului aprobat de Guvern, campania trebuia să înceapă vineri.

Curtea Constituţională a României a amânat pentru vineri luarea unei decizii în ceea ce priveşte cererile de anulare a alegerilor.

Potrivit site-ului CCR, Cristian Terheş şi Sebastian Constantin Popescu au depus fiecare câte o solicitare având ca obiect „anulare alegeri prezidenţiale în cadrul primului tur de scrutin din data de 24 noiembrie 2024”.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: