Simona Halep a notat, într-un mesaj postat în social media, la câteva ore după ce ITIA a anunţat că Iga Swiatek a acceptat o suspendare de o lună pentru că a fost depistată pozitiv cu o substanţă interzisă în urma unei contaminări, că nu înţelege de ce cazul său şi cel al polonezei, identice, au fost tratate atât de diferit. “Nu poate fi decât rea voinţă din partea ITIA, organizaţia care a făcut absolut totul să mă distrugă în ciuda evidenţei”, scrie fostul lider WTA.
“Stau şi încerc să înţeleg dar îmi este realmente imposibil să înţeleg aşa ceva. Stau şi mă întreb, de ce o aşa mare diferenţă de tratament şi judecată? Nu găsesc şi nici nu cred că poate există un răspuns logic. Nu poate fi decât rea voinţă din partea ITIA, organizaţia care a făcut absolut totul să mă distrugă în ciuda evidenţei. S-a dorit foarte tare să mi se distrugă ultimii ani din carieră, s-a dorit ceva ce niciodată nu mi-aş fi putut imagina că se poate dori”, a notat Halep pe Instagram.
Ea a precizat că va fi mereu dureroasă nedreptatea care i s-a făcut.
“Am crezut în bine mereu, am crezut în corectitudinea acestui sport, am crezut în bunătate. A fost dureroasă, este dureroasă şi poate că va fi mereu dureroasă nedreptatea care mi-a fost făcută. Cum e posibil că în cazuri identice întâmplate cam în acelaşi timp ITIA să aibă abordări complet diferite în detrimentul meu. Cum aş putea să accept că WTA şi consiliul de jucătoare nu au vrut să-mi redea clasamentul pe care îl merităm?!”
Halep subliniază că după tot ce a avut ded suferit sufletul i-a rămas curat.
“Am pierdut doi ani din carieră, am pierdut multe nopţi în care nu am reuşit să adorm, gânduri, anxietate, întrebări fără răspunsuri… dar am câştigat dreptatea. S-a dovedit că a fost o contaminare şi că paşaportul biologic a fost o pură invenţie.
Şi am mai câştigat ceva, sufletul mi-a rămas curat!! Simt dezamăgire, simt mâhnire, simt frustrare dar nu simt răutate nici măcar acum.
Sunt recunoscătoare pentru susţinerea şi iubirea necondiţionată a celor care au fost alături de mine în fiecare zi. VA MULŢUMESC! În toată răutatea, am avut parte şi de iubire pentru că cei ce mi-au oferit iubire în momentele acelea m-au cunoscut cu adevărat! Poate că asta este cea mai mare victorie!
Cum bine ştim în fiecare dimineaţă răsare soarele pentru toată lumea, dar e bine să răsară găsindu-te cu sufletul împăcat! Şi aşa sunt eu, împăcată şi mândră de ceea ce sunt!”, a conchis sportiva.
Agenţia Internaţională de Integritate în Tenis (ITIA) a anunţat, joi, că poloneza Iga Świątek, locul 2 WTA, a acceptat o suspendare de o lună în cadrul Programului antidoping în tenis, după ce a fost depistată pozitiv cu substanţa interzisă trimetazidină (TMZ), eşantionul fiind prelevat în afara competiţiei în august 2024.
ITIA a acceptat că testul pozitiv a fost cauzat de contaminarea unui medicament reglementat fără prescripţie medicală (melatonină), fabricat şi vândut în Polonia, pe care jucătoarea îl luase pentru probleme de decalaj orar şi de somn, şi că încălcarea nu a fost, prin urmare, intenţionată.
Simona Halep a fost suspendată în octombrie 2022, după ce a fost depistată pozitiv cu roxadustat – un medicament interzis care stimulează producţia de globule roşii – la US Open din acel an. Jucătoarea a fost acuzată şi de o altă încălcare de regulament anul trecut, din cauza unor nereguli în paşaportul său biologic al sportivilor, o metodă concepută pentru a monitoriza diferiţi parametri sangvini în timp pentru a descoperi un potenţial dopaj. Halep, care a negat cu tărie acuzaţiile care i s-au adus şi a explicat că a fost vorba de contaminarea unui supliment, a primit permisiunea de a reveni la joc după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a decis, în martie 2024, că suspendarea sa ar trebui redusă la nouă luni, perioadă pe care o ispăşise deja şi care a expirat în 6 iulie 2023.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News