Ilie Bolojan: Alegătorilor care au votat împotriva lumii politice le dau dreptate. Dar nu votul împotrivă este soluția

Sursa foto: INQUAM Photos / Alexandru Busca

Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a vorbit la Europa FM despre viziunea sa politică și reforma necesară nu doar pentru liberali, ci la nivelul întregii clase politice.

„Alegătorilor care au votat împotriva lumii politice le dau dreptate. Dar nu votul împotrivă este soluția. România modernă este o Românie democratică, se bazează pe partidele politice. Prefer sistemul democratic cu toate minusurile lui”, a spus liderul PNL.

A fi patriot înseamnă să-ți faci datoria pe funcție în fiecare zi

(…) „Eu vă răspund corect, nu electoral. Mergeți să votați, dar votați partidele democratice! Puterea în România o au instituțiile stabilite de Constituție. Pentru mine, a fi un patriot nu înseamnă că doar de Ziua națională te afișezi, ci dacă ți-ai făcut datoria pe funcție în fiecare zi.”

Bolojan a mai punctat că instabilitatea politică a țării atrage de la sine instabilitatea economică.

„Să vă imaginați cum percepe sistemul european un guvern fără forță și un haos parlamentar. Dacă România dă semnale de stat cu probleme, toți creditorii noștri ne vor cere dobânzi mai mari sau nu ne vor da credite. Asta înseamnă grave dezechilibre economice.

(…) Un guvern susținut de o majoritate din familiile politice europene certificate este un guvern cu mult mai mare încredere pentru partenerii noștri”, a avertizat Bolojan.

Faceți reformele de care țara are nevoie

Liberalul a mai expus necesitatea reformării la nivelul partidelor, a promovării pe criteriul profesionalismului.

„Sunt de 30 de ani în PNL. Nu m-am înscris pentru funcții, ci pentru că am crezut în valorile lui. După 20 de ani în administrație, partidul meu a avut nevoie de mine. Niciodată nu e prea târziu.
Aveți dreptate că aceste lucruri ar fi trebuit făcute de mult timp. Dar dacă m-ați urmărit, eu spun de mult faceți reformele de care țara are nevoie. Lumea politică a avut tendința de hai să nu deranjăm. Trebuie să îți asumi riscuri și costuri.

…Oamenii să îi propunem după rezultate, nu după prietenii. Eu vorbesc în numele PNL, unde am impus ca promovarea să se facă după profesionalism. Am susținut întotdeauna oamenii cu rezultate.

Cred că cea mai mare parte a sumelor din partide trebuie să meargă în funcționare și în formarea profesioniștilor. Un om care dă rateuri pe o poziție generează pierderi în sistemul public și neîncredere.

Oamenii vor să nu-i sfidăm. Când atitudinea unor demnitari sfidează cetățeanul, degeaba aceștia își fac treaba, îți vor aduce un vot de protest”, a punctat Ilie Bolojan, răspunzând întrebărilor auditoriului.

Autor

  • Cu o experiență de peste 20 ani în presă, Dana Musceleanu vine în redacția PS News după aproape 4 ani ca editor coordonator la site-ul Antena 3 și alti 3,5 ani ca senior editor la site-ul B1 TV. Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, a debutat pe clasicul print, iar apoi a făcut pasul spre online. "A scrie pentru mine e sinonim cu a fi. Mă bucur să îmi să îmi continui aventura jurnalistică într-un mod cât mai eficient, până nu preiau roboții tot business-ul. :)"

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: