Consiliul Europei ‘condamnă ferm’ reprimarea manifestaţiilor din Georgia

Sursa foto: Youtube/ Captura video

Consiliul Europei a condamnat vineri reprimarea manifestaţiilor pro-europene din Georgia, unde ciocnirile cu forţele de ordine s-au soldat cu persoane rănite joi seară, transmite AFP.

Georgia este membră a Consiliului Europei, organizaţie cu 46 de state membre consacrată respectării democraţiei şi drepturilor omului în Europa.

Reunită la Luxemburg, comisia permanentă a Adunării parlamentare a Consiliului Europei (APCE) a condamnat ”ferm reprimarea brutală a manifestaţiilor paşnice care au avut loc la Tbilisi, precum şi violarea drepturilor fundamentale de liberă exprimare şi liberă asociere”.

Într-un comunicat, Consiliul Europei subliniază că ”majoritatea manifestanţilor au fost arestaţi şi inculpaţi în virtutea dispoziţiilor controversatului Cod al infracţiunilor administrative datând din perioada sovietică”, a cărui abolire a cerut-o deja.

Potrivit Ministerului de Interne georgian, ”43 de persoane au fost arestate” în timpul acţiunii de protest de joi seara împotriva deciziei guvernului de la Tbilisi de a îngheţa până în 2028 negocierile pentru aderarea ţării la Uniunea Europeană. Un număr de 32 de poliţişti au fost răniţi ”ca urmare a unor acţiuni ilegale şi violente ale manifestanţilor”.

Unii manifestanţi au aruncat petarde în scutieri, în timp ce alţii au încercat să înlăture barierele metalice amplasate în faţa clădirii parlamentului.

”APCE invită acum Georgia să rămână fidelă valorilor europene şi să-şi respecte integral obligaţiile şi angajamentele în calitate de membră a Consiliului Europei”, adaugă comunicatul citat.

Mii de georgieni au ieşit în stradă după ce partidul de guvernământ Visul Georgian a anunţat că amână discuţiile de aderare la UE până în anul 2028 şi renunţă şi la fondurile europene, acuzând Bruxellesul de ceea ce a numit „şantaj” în privinţa începerii negocierilor de aderare.

Deşi Georgia este o ţară candidată la aderarea la UE, relaţiile sale cu Bruxellesul s-au deteriorat brusc în ultimele luni, pe fondul acuzaţiilor din partea politicienilor europeni că Tbilisi urmăreşte politici pro-ruse şi de natură autoritară.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL