Viitorul politic al României rămâne vag luni, în urma alegerilor legislative, care au condus la un Parlament fragmentat şi în care extrema dreaptă a înregistrat o ascensiune, cu o săptămână înaintea celui de-l doilea tur al alegerilor prezidenţiale, suspendate în continuare de o hotărâre a justiţiei, relatează AFP.
”Cina va forma Guvernul?”, se întreabă pe prima pagină tablodul Click. ”România divizată”, titrează alt cotidian, Adevărul.
Partidul Social Democrat (PSD), moştenitorul Partidului Comunist Român (PCR), s-a clasat pe primul loc în alegeri, cu doar 22% din voturi, potrivit unor rezultate aproape complete. Imediat după el, AUR obţine 18%. El este primul dintre cele trei partide din blocul naţionalist, care au obţinut în total aproape 32% din voturi, adică de trei ori mai mult decât scorul înregistrat de AUR în 2020, la acea vreme singur în cursă. Niciodată de la căderea comunismului în 1989 România nu a cunoscut o astfel de ascensiune, alimentată de furia unei mari părţi a celor 19 milioane de locuitori împotriva dificultăţilor economice, războiul de dincolo de frontieră şi unei clase politice tradiţionale pe care o consideră trufaşă şi deconectată.
Viitoarea Adunare ”va fi extrem de fragmentată şi fără un partid dominant”, rezumă la AFP Marius Ghincea, un politolog de la ETH în Zurich.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News