E lumea fiartă că CCR a decis să lase turul doi unde era, deși nu s-a renumărat tot. Cum să iei decizii după ce vezi doar 15% din voturile diasporei, se vaită indignați toți constituționaliștii României, în număr de peste 5 milioane, ca de obicei.Există câteva explicații, semnele de întrebare chiar nu-și au rostul.
Ipoteza 1: nici nu s-a dorit renumărarea voturilor, ci demonizarea lui Călin Georgescu folosind subiectul posibilei fraude electorale.
Ipoteza 2: CCR nu putea valida vreo fraudă, pentru că asta însemna că serviciile noastre secrete, finanțate extrem de generos pentru a preîntâmpina astfel de situații, s-au uitat la alegerile astea ca rața la muci
Ipoteza 3: CCR a liniștit lucrurile ca să nu se nască alte întrebări, precum „cum e posibil ca cineva care declară zero finanțare să se bucure de o campanie plătită pe internet, că în termeni fiscali asta se numește spălare de bani”.
Eu, de exemplu, cred în ipoteza 4, numită și Ipoteza Licuriciului. Vineri, ai noștri au încercat să-l arunce pe Georgescu din trenul care duce la Cotroceni, dar sâmbătă a vorbit Licuriciul. I-a certat în numele românilor pentru aceste alegeri, pentru rezultatele surprinzătoare din primul tur, pentru rapoartele despre încălcările în utilizarea rețelelor sociale și lipsa de transparență în finanțare, precum și pentru decizia de renumărare a voturilor. Și ca să fie sigur că va fi înțeles, Licuriciul s-a repetat, lucru pe care-l face foarte rar: nici o decizie luată în această perioadă crucială nu ar trebui să limiteze dreptul românilor de a vota liber sau să pună în pericol credibilitatea procesului electoral.
Așa că s-a gata, ce dacă nu s-a numărat tot, hai să facem cumva să fie bine, să astea. Tr[iască romenian dimacrăsii.
Autor
-
Bogdan Stoica, editorialist PS News. Fost jurnalist în presă locală și națională autor de cărți de educație istorică, fotografie, relații în prezent fotograf, consultant de imagine, publicist
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News