Romaşcanu, despre un guvern PSD-PNL-USR-UDMR: Ar însemna ca opoziţia să rămână integral în mâna blocului suveranist

Sursă foto: Lucian N. Romascanu

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a declarat marţi, despre un guvern PSD-PNL-USR-UDMR, că ar însemna ca opoziţia să rămână integral în mâna blocului suveranist, ceea ce nu e sănătos pentru democraţie şi, în opinia sa, probabil că cineva va trebui să-şi asume, dintre partidele pro-europene, rolul de partid de opoziţie.

”Înţeleg că astăzi va exista o întâlnire a domnului Ciolacu cu doamna Lasconi. O să vedem care va fi concluzia. Eu cred că decizia evidentă privind alegerea unui nume care să fie susţinut sau nealegerea unui nume care să fie susţinut a fost luată ieri, într-un for de conducere al partidului. Cred că este o decizie înţeleaptă pentru Partidul Social-Democrat, de a nu îndemna într-o parte sau în alta. Mai ales că am văzut că suntem într-un moment în care asemenea îndemnuri pot avea efecte contradictorii”, a precizat Romaşcanu.

Despre discuţiile privind o viitoare guvernare, Romaşcanu a precizat că cel mai important lucru care trebuie făcut acum şi pentru care Marcel Ciolac oare mandat de la conducerea partidului este negocierea majorităţilor din Parlament, urmând ca ulterior să se discute după alegerile prezidenţiale despre ceea ce se poate constitui ca majoritate la nivel guvernamental.

Întrebat dacă Marcel Ciolacu este propunerea PSD pentru viitor premier, Lucian Romaşcanu a spus: ”Cred că e natural că, dacă va exista decizia Partidului Social-Democrat de a merge la guvernare şi de a da premierul, ca domnul Ciolacu o să fie nominalizarea. Dar asta este o părere strict personală. Va fi o decizie a CPN-ului de lunea viitoare”.

Despre un scenariu de rotativă Ciolacu-Bolojan, Romaşcanu a arătat că a fost un experiment care a funcţionat. ”Din păcate, nu a funcţionat până la capăt, pentru că am avut colegi care au considerat că o altă strategie e mai bună. Orice este posibil, dar cred că destul de puţin probabil, în acest moment”, a adăugat el.

Purtătorul de cuvânt al PSD a fost întrebat şi despre un guvern PSD-PNL-USR-UDMR, despre care a vorbit candidata USR la prezidenţiale în turul doi de scrutin, Elena Lasconi. ”A face un guvern de un asemenea tip de dimensiune sau cu o asemenea componenţă ar însemna ca opoziţia să rămână integral în mâna celor din blocul, să-i spunem suveranist, iar acest lucru nu este sănătos deloc pentru democraţie. Probabil că cineva va trebui să-şi assume, dintre partidele pro-europene, rolul de partid de opoziţie”, a afirmat Romaşcanu.

El a mai declarat că, ”fără PSD e foarte greu, că având în vedere ponderea din Parlament, să se construiască un guvern, dar toate scenariile sunt pe masă în acest moment”. ”Nu există o decizie politică decât aceea de a negocia majorităţile din Parlament, în acest moment”, a arătat Romaşcanu.

Citește mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL