Guvernarea României din ultimele două decenii a trecut printr-o dinamică complexă, marcată de alianțe politice fluctuante, crize economice și sociale, precum și de transformări ideologice ale principalelor partide. În contextul actual, în care patru partide – PNL, PSD, USR și UDMR – ar putea forma o coaliție de guvernare pro-europeană, este util să analizăm cum s-au structurat guvernele României în ultimii 20 de ani și cum se diferențiază acest scenariu de precedentul istoric.
Perioada 2004–2024: O dinamică a guvernelor multicolore
Începând cu 2004, România a intrat într-o etapă politică intens marcată de rivalități și compromisuri. Guvernarea condusă de Alianța DA (PNL și PD) a fost un exemplu de coaliție instabilă. Deși la început promitea o sinergie, conflictele dintre președintele Traian Băsescu și premierul Călin Popescu-Tăriceanu au dus la ruperea alianței. În 2007, PNL a rămas la guvernare, dar cu sprijin parlamentar fragil din partea altor partide.
În 2008, PD-L a format un guvern împreună cu PSD, într-o coaliție cunoscută sub numele de „Parteneriat pentru România”. Aceasta a fost însă efemeră, destrămându-se în mai puțin de un an, iar PD-L a continuat cu un guvern minoritar.
Un moment important a fost alianța USL (Uniunea Social Liberală), formată din PSD, PNL și PC, care a dominat scena politică între 2012 și 2014. Aceasta a reușit să câștige alegerile cu un scor zdrobitor, însă diferențele ideologice și interesele de putere au dus la destrămarea sa în 2014.
După 2014, PSD a rămas principalul partid de guvernare, formând cabinete în esență monocolore, având două partide balama – UDMR și ALDE a căror pondere la guvernare era foarte mică. Totuși, între 2017 și 2019, guvernele conduse de PSD au fost marcate de instabilitate, înlocuind trei prim-miniștri în doar doi ani (Sorin Grindeanu, Mihai Tudose și Viorica Dăncilă).
În această perioadă, fragmentarea spectrului politic a devenit evidentă, iar partidele mai mici precum UDMR, ALDE sau Pro România au jucat roluri esențiale în menținerea majorităților parlamentare.
După alegerile din 2020, PNL a format o coaliție împreună cu USR și UDMR, sprijinită de președintele Klaus Iohannis. Această coaliție a fost însă marcată de tensiuni interne și demisii, culminând cu plecarea USR din guvern. Începând cu 2021, o coaliție inedită între PNL și PSD – două partide istoric rivale – a luat naștere, marcând o schimbare radicală în peisajul politic.
Contextul actual: Posibilitatea unei coaliții extinse
Situația politică actuală aduce în discuție o configurație guvernamentală în care PNL, PSD, USR și UDMR ar putea coexista. Aceasta ar fi o premieră în istoria recentă a României, dat fiind că cele patru partide reprezintă atât spectrul stângii tradiționale (PSD), cât și al centrului-dreapta (PNL, USR), precum și o formațiune etnică (UDMR).
O astfel de alianță ar putea asigura o majoritate confortabilă, reducând riscul crizelor politice frecvente. Totodată, prin includerea a patru partide, coaliția ar putea să reflecte mai bine diversitatea opțiunilor politice ale populației.
Totuși, această coaliție se anunță a fi una deosebit de instabilă. De regulă fragilitatea unei coaliții este proporțională cu numărul partidelor care o compun. Cu cât aducem mai multe partide într-o alianță, cu atât coeziunea acelei alianțe scade pentru că se multiplică numărul de potențiale conflicte și viziuni diferite. Diferențele majore de viziune între PSD și USR, de exemplu, ar putea genera blocaje. Cu patru partide la masă, procesul decizional ar deveni lent și potențial ineficient.
O coaliție PNL – PSD – USR – UDMR ar aminti de Convenția Democrată din anii ’90, constituită pentru a face față hegemoniei FSN, dar care în final s-a destrămat și din cauza faptului că era compusă dintr-o sumedenie de partide cu viziuni din ce în ce mai diferite.
Analizând guvernările din ultimii 20 de ani, observăm că România a trecut de la formule guvernamentale relativ simple, dominate de unu sau două partide mari, la structuri tot mai complexe. Posibilitatea unei coaliții între PNL, PSD, USR și UDMR indică o nouă etapă în politica românească, unde partidele sunt forțate să colaboreze pentru a asigura stabilitatea guvernării. Succesul unei astfel de formule guvernamentale va depinde de capacitatea liderilor politici de a prioritiza interesele naționale în fața celor de partid.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News
