Parchetul General s-a autosesizat în legătură cu finanțarea campaniei lui Călin Georgescu. Acuzații grele

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Parchetul General a anunțat joi că s-a autosesizat în legătură cu finanțarea campaniei lui Călin Georgescu după desecretizarea documentelor din CSAT și cercetează coruperea alegătorilor și fapte de spălare de bani.

Totodată, Parchetul General solicită DIICOT să efectueze o analiză proprie a informațiilor existente din perspectiva sesizării din oficiu.

Comunicatul integral mai jos:

În continuarea comunicatului de presa din data 4 decembrie 2024, facem următoarele precizări:

În urma desecretizării și analizării documentelor care au fost prezentate în cadrul ședinței CSAT din data de 28 noiembrie 2024 privind desfășurarea procesului electoral pentru funcția de Președinte al României, astăzi, 5 decembrie 2024, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a sesizat din oficiu în baza indiciilor care relevă posibile încălcări ale legislației electorale și săvârșirea altor infracțiuni conexe.

Cercetările vizează indiciile privind săvârșirea unor infracțiuni electorale care ar fi influențat procesul de vot, prin metode precum coruperea alegătorilor, inclusiv în mediul online, cu scopul de a-i determina să voteze un anumit candidat.

Sesizarea vizează, totodată, și infracțiuni de spălare a banilor în legătură cu posibile nelegalități legate de proveniența și utilizarea sumelor de bani folosite pentru finanțarea ilegală a campaniei electorale a unui candidat de către susținătorii săi.

De asemenea, sesizarea are ca obiect și comiterea unor infracțiuni informatice de competența parchetelor regulare, ca urmare a identificării unor activități în mediul online care au implicat crearea și utilizarea unor conturi false, menite să influențeze opțiunile alegătorilor, acțiuni care au avut potențialul de a afecta exprimarea corectă a voturilor în cadrul procesului electoral.

În cadrul aceluiași demers, s-a solicitat procurorului-șef al DIICOT să efectueze o analiză proprie a informațiilor existente din perspectiva sesizării din oficiu, în raport de indiciile privind săvârșirea unor infracțiuni aflate în competența structurii specializate de parchet, conform art.11 din OUG nr.78/2016.

Autor

  • Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: