EXCLUSIV Greu al PSD pune la punct UDMR pe subiectul OUG privind migrația aleșilor locali. Se rupe Guvernul?

Codrin Ștefănescu, secretarul general adjunct al PSD, a oferit în exclusivitate pentru PSnews câteva puncte de vedere privind declarațiile mai multor parlamentari ai UDMR, care au calificat propunerea de OUG, prin care se oferă aleșilor locali o perioadă ”de grație” de  14 zile din care formațiune politică își doresc să facă parte, drept ”o mizerie.”

UDMR, despre OUG privind migrația politică: ”o mizerie”

Reporter: Colegii dvs de coaliție au precizat astăzi,că propunerea de OUG este o mizerie. Credeți că ar fi un motiv plauzibil pentru ca partenerii din UDMR să părăsească guvernul?

Codrin Ștefănescu: Nu va părăsi deloc guvernarea domnul Hunor, dar până să facă astfel de afirmații ar trebui să vorbească cu liga aleșilor locali. Chiar azi a ieșit cu o declarație de presă Drăghici, care este președintele Uniunii Aleșilor Locali din România și reprezintă 2000 de aleși locali de la care a pornit această idee, că nu a fost ideea nici a lui Dragnea, nici a Guvernului și vine din partea aleșilor locali.

Și anume că trebuie stabilită o dată în această perioadă de 14 zile după ce ordonanța va fi aprobată, la care aleșii locali, adică primarii, consilierii județeni, consilierii locali, în ce partid sunt, că nu mai știe nimeni ce și cum.

 Această cerință vine din partea lor (n.r.: aleșii locali), nu are nicio legătură cu inițiativa lui Dragnea și nici a Guvernului. Este cerința pe care au făcut-o primarii și aleșii locali.  Iar astăzi Drăghici dă o declarație de presă, publică, prin care spune „Da, domnule, noi am semnat pentru lucrul ăsta, ne-am consultat 2000 de oameni”.

Reporter: Prin această poziție publică a celor din UDMR considerați că aceștia nu respecta doleanțele primarilor și a aleșilor locali?

Codrin Ștefănescu: Pentru că ei nu sunt loviți de această OUG, își permit să facă astfel de declarații, de speculații și să mai puncteze puțin electoral, că n-o să plece nimeni de la UDMR să se înscrie în PMP, de exemplu. Și nimeni de la PMP nu va merge să se înscrie la UDMR. E clar că ei nu câștigă nici nu pierd nimic aici. Pentru toți ceilalți, însă, lucrurile nu sunt lămurite. Nu mai știe nimeni ce a votat și unde sunt oamenii pe care i-au votat, la ce partid mai sunt. De exemplu Boc spune că o susține pe Udrea și este membru PDL. Acesta e doar un singur exemplu. Sunt sute, dacă nu mii de astfel de exemple la nivel teritorial. Și oamenii care au votat în 2012 vor să-și lămurească și ei ceva „Domnule, primarul nostru cu cine mai e acum, pe cine susține?”

Ați luat vreo secundă în calcul ca primarii, pe care să zicem PSD și-ar dori să vină alături de dumnevoastră, care au fost aleși pe USL, să-și dorească să rămână ca independenți și să joace cartea independentului în fața cetățeanului?

Este posibil să facă mulți pasul ăsta, pentru că foarte mulți au fost atrași în varianta asta cu PNL PDL fără să-și fi dorit acest lucru. La centru, cineva a hotărât o fuziune fără să=i întrebe pe aleșii locali. Aleșii locali trebuie să dea explicații oamenilor care i-au votat, că au fost aleși cu 70, 80, 90% pe listele USL. Acum oamenii îi trag la răspundere. Deci de-asta e bună OUG, în 14 zile toți vor lămuri problema și se va juca cu cărțile pe masă, unde sunt exact. Unii vor fi independenți, uni vor spune „domnule, eu merg la psd, la pnl, la Udrea”. În funcție de mișcarea pe care o va face va răspunde în fața propriului electorat.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: