Transgaz solicită finanţare din Fondul pentru Modernizare pentru șapte proiecte de conducte

Sursă foto: news.ro
Sursă foto: news.ro

Transportatorul naţional de gaze Transgaz a depus la Ministerul Energiei aplicaţii pentru 7 proiecte neprioritare de conducte, aferente Fondului pentru Modernizare, în sesiunea 2 din anul 2023. Valoarea totală solicitată pentru finanţarea din Fondul pentru Modernizare este de 554,3 milioane de euro.

„Pentru dezvoltarea durabilă a infrastructurii de transport gaze naturale din România, Transgaz SA şi-a asumat prin Planul de Dezvoltare a Sistemului National de Transport (SNT) al gazelor naturale (PDSNT) 2022-2031, revizuit şi aprobat de ANRE, un amplu program investiţional, cu proiecte de investiţii estimate la aproximativ 3,2 miliarde euro, investiţii care permit alinierea SNT la cerinţele de transport şi operare europene, la cele ale Acordului Verde European privind decarbonizarea. SNTGN Transgaz SA este o companie cu o structură financiară solidă, ce îndeplineşte toate circumstanţele pentru o dezvoltare amplă.

Disponibilitatea resurselor financiare proprii şi atrase joacă un rol important în dezvoltarea şi implementarea a cât mai multe proiecte de investiţii. Ne preocupăm permanent, prin eforturi susţinute, pentru obţinerea de asistenţă financiară nerambursabilă privind finanţarea proiectelor de investiţii cu impact asupra modernizării, retehnologizării şi dezvoltării infrastructurii SNT, în vederea obţinerii unui mix de finanţare care să asigure cel mai redus cost în finanţarea programului de investiţii pentru dezvoltarea şi modernizarea SNT”, anunţă compania, conform news.ro.

Compania Transgaz SA precizează că a depus, în 10 august, la Ministerul Energiei, aplicaţii pentru 7 proiecte neprioritare aferente Fondului pentru Modernizare, în sesiunea 2 din anul 2023, astfel:

– Conductă de transport gaze naturale pentru alimentarea CET Mintia (acoperind şi alţi consumatori industriali şi casnici);

– Creşterea capacităţii de transport a SNT şi a siguranţei aprovizionării cu gaze naturale a Sucursalei Electrocentrale Işalniţa (judeţul Dolj) şi a Sucursalei Electrocentrale Turceni (judeţul Gorj);

– Conducta de transport gaze naturale Jupa – Băile Herculane – Orşova – Prunişor;

– Conductă de transport gaze naturale Mihai Bravu – Siliştea şi transformarea în conductă godevilabilă;

– Conductă de transport gaze naturale Tetila – Horezu – Râmnicu Vâlcea;

– Conducta de transport gaze naturale Marea Neagră-Podişor;

– Conducta de transport gaze naturale Gherceşti – Jitaru.

Valoarea totală solicitată pentru finanţarea din Fondul pentru Modernizare este de circa 554,3 milioane de euro.

„Prin depunerea aplicaţiilor pentru obţinerea de finanţări nerambursabile pentru proiectele de investiţii, Transgaz demonstrează că niciun instrument de finanţare nerambursabilă nu rămâne nevalorificat, compania fiind astfel atentă la capitalurile proprii. Obiectivul comun al acestor investiţii îl reprezintă consolidarea rolului României în sectorul gazier european şi regional. Această consolidare înseamnă şi prosperitate, creşterea calităţii vieţii cetăţenilor şi creşterea atractivităţii pentru investitori, care vor avea acces la o reţea modernizată de gaze naturale, într-o ţară cu resurse bogate şi cu opţiuni suficiente pentru aprovizionarea cu gaze naturale. Prin investiţiile deja realizate şi cele ce se vor realiza de către Transgaz, ţara noastră a contribuit şi contribuie activ şi în mod responsabil la consolidarea securităţii energetice europene şi regionale”, mai arată compania.

Transgaz SA este operatorul tehnic al Sistemului Naţional de Transport (SNT) al gazelor naturale care asigură îndeplinirea în condiţii de eficienţă, transparenţă, siguranţă, acces nediscriminatoriu şi competitivitate a strategiei naţionale privind transportul intern şi internaţional al gazelor naturale, dispecerizarea acestora precum şi cercetarea şi proiectarea în domeniu, cu respectarea cerinţelor legislaţiei europene şi naţionale, a standardelor de calitate, performanţă, mediu şi dezvoltare durabilă.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: