Enigma din spatele scrisorii către Donald Trump: Cine a sfătuit-o pe Lasconi, cu legături în SUA, Rusia și România?

sursa: facebook

Scrisoarea trimisă sâmbătă de Elena Lasconi lui Donald Trump, pe rețeaua X, a provocat stupoare în USR, partidul pe care îl conduce. Potrivit unor surse politice, liderii partidului nu au fost informații de decizia luată de Lasconi. Mai mult, când președintei USR i s-au cerut explicații, aceasta le-a spus membrilor partidului doar să aibă încredere.

Supărarea în USR este atât de mare, încât șansele ca Lasconi să mai fie candidatul USR la prezidențiale sunt din ce în ce mai mici, notează Antena 3 CNN.

„Decizia să îi scrie lui Trump a fost luată de ea împreună cu consultantul Bob (n.red. Bob Wickers, consultantul american angajat pentru campania prezidențială a Elenei Lasconi)”, a declarat un lider USR pentru sursa citată.

Bob Wickers este consultantul care a mai lucrat în SUA cu Mitt Romney, în Rusia cu fostul lider sovietic Boris Elțîn și în România cu Ion Iliescu.

După reacțiile apărute în spațiul public în legătură cu scrisoarea trimisă de Elena Lasconi, liderii partidului au încercat să aibă o discuție cu aceasta pentru a afla ce a vrut să obțină, însă ea le-a spus doar să aibă înceredere în decizia sa.

Ce se întâmplă cu candidatura Elenei Lasconi

După anularea alegerilor prezidențiale, în USR au avut loc câteva discuții despre ce urmează pentru partid. „Discuția despre prezidențiale e cu bătaie lungă”, spun sursele citate.

Pentru început, liderii partidului vor participa la negocierile pentru formarea unei majorități parlamentare PSD-PNL-USR-UDMR. Decizia luată de partid este de a intra la guvernare, dar totul depinde de negocierile cu celelalte partide.

„Dacă se va forma un guvern pro-european, cred că cea mai bună decizie este de a avea un candidat comun la prezidențiale, un candidat care să fie agreat de bazinele electorale ale tuturor partidelor”, spun surse din partid. Acest candidat, mai mult ca sigur, nu va fi Elena Lasconi.

Pe de altă parte, liderii USR spun că vor avea candidat propriu dacă nu vor face parte din guvern.

Pentru actuala președintă a USR, șansele de a fi din nou candidatul partidului la prezidențiale încep să scadă, mai ales după reacțiile pe care le-a avut în ultimele zile și care au culminat cu scrisoarea pentru Trump.

Ce i-a scris Elena Lasconi lui Donald Trump

Elena Lasconi i-a scris, sâmbătă, o scrisoare președintelui ales al SUA Donald Trump. „Aveţi tot respectul meu pentru lucrurile măreţe pe care le-aţi făcut. Sunteţi un adevărat lider al poporului, exact ca şi mine. Eu nu sunt „candidatul lui Soros”. Eu sunt din popor, ca și dumneavoastră”, i-a scris Lasconi lui Trump.

În scrisoare, Lasconi a reluat mesajul în care se arată „dezamăgită de decizia Curții Constituționale a României de a anula alegerile”.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: