Bogdan Stoica: Minciuna are pantaloni roșii

Bogdan Stoica

Sper ca votanții lui Călin Georgescu să nu se supere dacă o să scriu ceva din care o să se înțeleagă că îl consider prost pe Călin Georgescu. În fond, am scris-o de n ori despre Ciolacu sau Lasconi, practic îi fac botezul, n-am nimic cu el.

Mă uit la povestea întâlnirii lui Georgescu cu mercenarul Potra. Până ieri, era doar o dudă. Potra e în alt partid decât ăla asociat lui Călin, nu e nici în garda de mercenari care-l apără, nu există circuite financiare între cei doi, iar în aventura lui (ridicolă) de a destabiliza Bucureștiul cu doojdă inși și două pistoale, dintre care unul cu bile, nu apare nici un angajat asociat al candidatului prezidențial. Până ieri, așadar, Georgescu trebuia doar să tacă suveran (sic!) și să lase Antena3 să se facă de râs demonizându-l aiurea.

Faza e că nu era nimic aiurea. A zis că nu-l cunoaște pe Potra, pac, poză cu el și Potra. A zis că uitase de întâlnirea aia, că e veche de patru ani, pac, sigla de pe ecran, care atestă că întâlnirea a fost acum un an. De la guru vibrațional la ciolac neconvingător a fost doar un pas, pe care Călin Georgescu l-a făcut sărind cu ambele picioare.

Și acum e ca toți ceilalți, un nimeni în pachetul de cărți, un costum vorbitor, o minciună cu pantaloni roșii. Următorul providențial, vă rog!

Autor

  • Bogdan Stoica, editorialist PS News. Fost jurnalist în presă locală și națională autor de cărți de educație istorică, fotografie, relații în prezent fotograf, consultant de imagine, publicist

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL