Vremea va fi predominant închisă în cea mai mare parte a ţării, cu temperaturi cuprinse între -1 şi 9 grade Celsius şi ninsori slabe în zonele montane.
Potrivit prognozei emise de ANM, joi, 12 decembrie, vremea va fi predominant închisă în regiunile intracarpatice, cu ceaţă persistentă în cea mai mare parte a intervalului, iar în restul teritoriului cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în special în est şi sud-est. Se înregistrează precipitaţii slabe, sub formă de ninsoare în Maramureş, Transilvania şi Moldova, burniţă sau fulguieli în Banat şi Crişana şi doar cu totul izolat, posibil ploi, în Dobrogea.
Vântul va prezenta intensificări temporare în cea mai mare parte a Moldovei şi în nordul Dobrogei, cu viteze în general de 50-55 km/h, pe arii mai restrânse şi la intensitate mai redusă şi în sudul Olteniei, iar în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi Carpaţilor de Curbură rafalele vor atinge 60-80 km/h, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada.
Temperaturile maxime se vor situa peste mediile multianuale în sud şi vor fi apropiate de normal în restul ţării, fiind cuprinse în intervalul -1 şi 9 grade Celsius. Şi temperaturile minime sunt caracteristice acetei perioade a anului se vor încadra în general între -6 şi 0 grade.
Pe alocuri, în special în vest şi sud se va semnala ceaţă.
Valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale specifice acestei date, iar faţă de ziua precedentă nu vor fi variaţii semnificative. Cerul va fi mai mult noros şi local va ninge slab. Vântul va sufla slab şi moderat, local cu unele intensificări, dar cu viteze mai mari în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi a Carpaţilor de Curbură unde rafalele vor atinge 60-80 km/h, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News