Spitalul Colentina a primit, joi, autorizaţia sanitară de funcţionare, într-un interval de 6 zile de la depunerea acestei solicitări, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.
El a făcut precizarea înainte de şedinţa de guvern.
„Astăzi, Spitalul Colentina a primit autorizaţia sanitară de funcţionare. Autorizaţia se eliberează atunci când unitatea sanitară, în toate secţiile care sunt autorizate, poate asigura condiţiile şi circuitele pentru siguranţa pacienţilor, nu este doar o formalitate. Solicitarea a fost aprobată cu celeritate, tocmai pentru că există nevoia accesului pacienţilor în acest spital şi nu am aşteptat termenul de 30 de zile, care este termenul legal pentru eliberarea acestei autorizaţii. Ea a fost eliberată într-un interval de 6 zile de la depunerea acestei solicitări”, a afirmat Alexandru Rafila la Palatul Victoria, potrivit Agerpres.
Ministrul a arătat că nu este Direcţia de Sănătate Publică responsabilă pentru modul în care este gestionat şi condus acest spital.
„Nu vă supăraţi, Direcţia de Sănătate Publică îşi face datoria şi toate aceste lucruri, am văzut o relatare a tuturor schimburilor de mesaje dintre Direcţia de Sănătate Publică şi acest spital. Structura spitalului noi o aprobăm la Ministerul Sănătăţii, însă avizul pentru fiecare secţiile de acolo îl dă Direcţia de Sănătate Publică după ce face vizite la faţa locului. Au fost nenumărate vizite la faţa locului, le-au dat indicaţii cum să modifice şi cum să depăşească obstacolele care stăteau în calea autorizării şi nu este Direcţia de Sănătate Publică responsabilă pentru modul în care este gestionat şi condus acest spital. Acest spital este în subordinea Primăriei Capitalei”, a mai declarat Rafila.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News