Guvernul a adoptat proiectul legii anti-drone. Ce prevede acesta

Sursa foto: Flirk

Guvernul a adoptat, joi, un proiect de lege care extinde şi reglementează măsurile pentru controlul utilizării spaţiului aerian naţional, a dronelor şi alteor vehicule aeriene. Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a precizat că, prin proiectul de lege, dronele vor beneficia de atenţia şi de rigorile care sunt prevăzute în această clipă pentru aparatele de zbor cu pilot, din perspectivă civilă, dar şi din perspectivă militară.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a declarat după şedinţă că proiectul de lege privind controlul utilizării spaţiului aerian naţional abordează, dintr-o perspectivă nouă, controlul utilizării spaţiului aerian naţional, plecând de la sfera extinsă a riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii naţionale, a integrităţii spaţiului aerian naţional şi a siguranţei aeronautice, a vieţii şi sănătăţii persoanelor şi a patrimoniului.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: