Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, l-a numit sâmbătă pe directorul platformei sale de social media, Devin Nunes, să conducă un grup consultativ în domeniul informaţiilor, în timp ce fostul său şef al serviciilor de informaţii, Richard Grenell, va conduce „misiuni speciale” în locuri precum Venezuela şi Coreea de Nord, state care se declară adversare ale SUA, relatează Reuters.
„Ric va lucra în unele dintre cele mai fierbinţi locuri din lume, inclusiv Venezuela şi Coreea de Nord”, a scris Trump pe platforma sa Truth Social. „Ric va continua să lupte pentru pacea prin forţă şi va pune întotdeauna AMERICA pe primul loc”, a punctat preşedintele ales.
El nu a numit alte ţări specifice, cum ar fi Iranul, dar în postarea sa spune că Grenell va fi „trimis prezidenţial pentru misiuni speciale”.
Grenell a ocupat anterior funcţia de director interimar al serviciilor naţionale de informaţii în timpul mandatului Trump (2017-2021) şi a fost ambasadorul lui Trump în Germania şi trimisul prezidenţial special pentru negocierile de pace din Serbia şi Kosovo.
Devin Nunes, un fost deputat american care conduce platforma Truth Social a lui Trump, va fi preşedinte al Consiliului consultativ al preşedintelui în domeniul informaţiilor (President’s Intelligence Advisory Board), care oferă evaluări independente ale eficienţei şi planificării agenţiilor de informaţii.
Un vechi aliat al lui Trump, care a condus pentru o perioadă Comitetul de Informaţii al Camerei Reprezentanţilor din SUA în timpul primului mandat al lui Trump la Casa Albă, Nunes va rămâne şi preşedinte executiv al platformei sociale a lui Trump, servind în acelaşi timp şi în cadrul comisiei de la Casa Albă, a precizat Trump într-o postare separată pe Truth Social, care face parte din compania Trump Media & Technology Group .
În calitate de preşedinte al comisiei din Congres, Nunes a susţinut că FBI a conspirat împotriva lui Trump în timpul anchetei sale privind interferenţa Rusiei în alegerile prezidenţiale din 2016, în care Trump a învins-o pe candidata democrată Hillary Clinton.
„Devin se va baza pe experienţa sa în calitate de fost preşedinte al Comitetului de informaţii al Camerei Reprezentanţilor şi pe rolul său cheie în demascarea farsei Rusia, Rusia, Rusia, pentru a-mi oferi evaluări independente ale eficacităţii şi corectitudinii activităţilor Comunităţii de Informaţii a SUA”, a scris Trump.
Candidatul propus de Trump pentru conducerea Biroului Federal de Investigaţii, Kash Patel, a fost consilier al lui Nunes în Camera Reprezentanţilor a SUA.
Un raport al serviciilor de informaţii americane din 2017 a ajuns la concluzia că liderul rus Vladimir Putin a condus o campanie sofisticată de influenţă pentru a o denigra pe Clinton şi a-l susţine pe Trump în campania electorală din 2016. Kremlinul a negat amestecul, iar Trump a negat orice complicitate cu Rusia.
Trump a promis să-şi urmărească adversarii politici şi funcţionarii care l-au investigat atunci când îşi va începe al doilea mandat, la 20 ianuarie.
Trump l-a numit sâmbătă, de asemenea, pe fostul director de la IBM şi fost oficial al Departamentului american de Securitate Internă Troy Edgar ca secretar adjunct al departamentului.
Totodată, el a anunţat că îi va numi pe oamenii de afaceri Bill White şi Edward Walsh în funcţiile de ambasadori ai SUA în Belgia şi, respectiv, Irlanda.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News