Referendum în Polonia privind soarta imigranților ilegali

Polonia
Sursa foto: Donato Yaakov Secchi

Premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, va întreba alegătorii dacă doresc să accepte „mii de imigranți ilegali” în conformitate cu noile reguli propuse de Uniunea Europeană. În acest sens, va fi organizat un referendum pe 15 octombrie, dată la care au loc alegerile parlamentare.

Prim-ministrul de dreapta al Poloniei a declarat că va merge mai departe cu un referendum privind reformele migrației UE, în care alegătorii vor fi întrebați dacă sunt dispuși să accepte „mii de imigranți ilegali din Orientul Mijlociu și Africa”.

Mateusz Morawiecki a anunțat duminică online că referendumul va coincide cu alegerile parlamentare din 15 octombrie. Migrația și securitatea vor fi subiecte centrale ale alegerilor, deoarece partidul de guvernământ al lui Morawiecki, Lege și Justiție (PiS), încearcă să-și păstreze puterea, relatează The Guardian, potrivit adevarul.ro.

10.000 de militari, plasați mai aproape de granița cu Belarus

Campania de a-și prelungi regimul de opt ani a început joia trecută, când ministrul Apărării, Mariusz Błaszczak, a anunțat la radioul public că plasează 10.000 de militari „mai aproape de granița cu Belarus pentru a-l speria pe agresor, astfel încât să nu îndrăznească să ne atace ”.

Anunțul a venit după ce elicoptere militare din Belarus au violat spațiul aerian polonez, iar mercenarii grupului Wagner și-au instalat tabăra în Belarus. Varșovia a interpretat aceste mișcări ca pe o provocare directă, o amenințare tot mai mare pe care Minsk o reprezintă la adresa Poloniei și a UE.

Guvernul lui Morawiecki s-a opus de mult timp

Guvernul lui Morawiecki s-a opus de mult timp planurilor UE de a distribui migranții între membrii săi în mod egal. Un acord a fost aprobat oficial de miniștrii de interne ai UE în iunie, în ciuda obiecțiilor unor membri, printre care, în special, Ungaria și Polonia.

Morawiecki a spus că referendumul va pune întrebarea specifică: „Susțineți admiterea a mii de imigranți ilegali din Orientul Mijlociu și Africa în cadrul mecanismului de relocare forțată impus de birocrația europeană?”

Videoclipul prezentat de premier a inclus scene de violență stradală din vestul Europei, care implică incendieri de clădiri și vehicule, o aluzie la revoltele recente din Franța. Într-o scenă, un bărbat de culoare este văzut un cuțit mare în mână. Imaginile sunt însoțite de vocea liderului Jarosław Kaczyński care întreabă: „Vrei să se întâmple asta și în Polonia? Vrei să nu mai fii stăpân pe propria ta țară?”

Obiecții față de găzduirea musulmanilor

Aproximativ 2.000 de soldați polonezi și 5.000 de grăniceri apără în prezent granița. O parte a frontierei este protejată de un zid metalic de 186 km.

Polonia a primit peste 1 milion de ucraineni. Dar de ani de zile – în special în perioada crizei refugiaților din 2015 – liderii politici și-au exprimat obiecția față de găzduirea musulmanilor și a altor persoane din culturi diferite, argumentând că aceștia amenință identitatea culturală și securitatea țării.

La viitorul referendum, alegătorilor li se vor pune și alte întrebări, inclusiv dacă susțin creșterea vârstei de pensionare, care fusese coborâtă la 60 de ani pentru femei și 65 de ani pentru bărbați, și privatizarea întreprinderilor de stat.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: