E un film vechi, am uitat cum îi zice, în care un milionar care vrea să i-o tragă unei tipe măritate decide că cea mai bună metodă e să o invite cu tot cu soț într-o croazieră, în care îi pune în cale soțului tot felul de contexturi în care să i se vadă defectele. În ziua numărul cinci, tipa, altfel o soție loială, îi ajunge în pat. Cred că e un film la care s-au uitat nostalgicii Imperiului Austro-Ungar, cei care nu au renunțat niciodată la gândul că Transilvania e a lor și că trebuie să o ia înapoi. N-a mers o sută de ani, așa că s-a schimbat tactica: o luăm cu totul. Că altfel nu se explică nimic din ce s-a petrecut pe relația bilaterală dintre Austria, Ungaria și România.
Deși șpăguită generos cu tot felul de bănci, gaze, petroale și lemne, Austria n-a vrut să ne semneze biletul de voie în Schengen până când n-a zis Ungaria. Iar Ungaria n-a vrut să facă asta până nu i-am dat distribuția de gaze pentru vreo trei milioane de români și n-am semnat că gazele din Marea Neagră vor ajunge în Austria. Iar pe fondul relației tot mai bune dintre Donald Trump și Viktor Orban, am acceptat ca numele primului să nu fie niciodată rostit în politica mare românească, să nu cumva să creăm o relație directă. Lasă că ne zice Orban ce avem de făcut în viziunea Marelui Licurici. Nu știu ce ne-a zis, dar amd at dăm Finanțele și Dezvoltarea unor miniștri UDMR. Acel partid care nu e partid, nu e de dreapta sau de stânga, ci o organizație care luptă pentru binele maghiarilor. Nu am nici o problemă cu obiectivul lor, dar nici nu mă aștept ca udemeriștii să-și imagineze binele maghiarilor la pachet cu binele românilor. Ocazional, accidental, da. Dar nu ca politică generală. Măcar din perspectiva asta, a ipotezelor pesimiste, să le dai la pachet două ministere vitale nu trebuia să fie o opțiune. România are probleme de dezvoltare și o lipsă cronică de bani. Într-o țară normală, ministerul dezvoltării și ministerul banilor ar fi ajuns la cei mai buni dintre cei mai buni specialiști. Nu la ăia care-s legați de ăia care vor aia și aia și aia.
În spiritul Crăciunului, am să închei cu ceva pozitiv. Admir la modul cel mai serios randamentul politic al lui Viktor Orban. Conduce o țărișoară fără bogății, fără big business, fără politicieni europeni de top, fără bani, dar uite ce frumos face manevre de preluare a altor țări. Parcă mă uit la OMV-ul anilor 2000, când era de cinci ori mai mic decât Petrom dar pe care a mâncat-o cu tot cu oase. Cine știe, poate-l și votez, dacă planul Austro-Ungariei Mari merge la fel de bine ca până acum. În fond, la noi poate candida oricine, dacă știe pe cine trebuie.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News
