Victor Negrescu: Sute de copii cu sărbători mai frumoase datorită PES activists România

Sursa foto: Victor Negrescu / Facebook

Organizația PES activists România a făcut pentru al 11-lea an consecutiv sărbătorile de iarnă mai frumoase pentru sute de copii și familii din toată țara prin campania #ZâmbetulDeSărbători. Acțiunea socială realizată de militanții PES are în vedere, pe lângă dimensiunea caritabilă, crearea unei legături, în spiritul sărbătorilor de Crăciun, cu familiile vulnerabile și sprijinirea copiilor prin îndrumarea lor către educație și rezolvarea problemelor cu care se confruntă.

„Împreună cu colegii mei din PES activists România am demonstrat încă o dată că se poate și că printr-o solidaritate reală putem face viața a mii de copii și familii mai bună. Ne-am mobilizat pentru al 11-lea an consecutiv în a veni în sprijinul celor vulnerabili și vom continua să le oferim tot suportul nostru din dorința noastră de a nu lăsa pe nimeni în urmă.

#ZâmbetulDeSărbători este cea mai importantă campanie socială a noastră însă anual desfășurăm trei campanii cu caracter educațional și caritabil precum și zeci de acțiuni cu scop social, pentru că pentru noi social-democrația este mai mult decât o opțiune politică, este un mod de a gândi și vedea viața și societatea”, a declarat coordonatorul-național PES activists România, eurodeputatul PSD, Victor Negrescu.

PES activists România este o rețea compusă din peste 10.000 de membri și simpatizanți ai Partidului Social Democrat interesați de politicile europene, dezbaterile internaționale și aspecte doctrinare, creată odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, care este recunoscută pentru acțiunile sale politice, de informare și sociale. Organizația este activă în interiorul PSD și beneficiază de sprijinul și recunoașterea Partidului Socialiștilor Europeni (PES) din a cărei structură face parte.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: