Concurența este cel mai bun motor pentru depășirea performanțelor, iar asta se vede cel mai bine în industria auto. Producătorul chinez Chery a lansat acum cel mai nou model al său cu motorizare hibridă cu încărcare la priză (PHEV), care depășește toate recordurile existente pentru un automobil de serie. Chery Fulwin A8L este un sedan lansat în China în acest sfârșit de decembrie cu motorizări Plug-in Hybrid, adică propulsie mixtă, electric – benzină, cu încărcare la priză.
Mașina reușește să doboare încă de la lansare mai multe recorduri ale industriei auto. Primul este cel pe care îl poate obține cu o singură încărcare a bateriei și fără să pornească motorul termic. Este vorba despre o distanță de 145 km parcursă exclusiv electric. Al doilea record este cel al prețului pentru un automobil PHEV: 15.100 de dolari, adică sub 15.000 de euro. În fine, al treilea și cel mai important, probabil, este recordul autonomiei maxime obținute cu un rezervor plin de benzină și cu bateria încărcată. Conform producătorului, cea mai nouă versiune lansată pe piață poate parcurge 2.369,915 km fără să oprească la o stație de benzină sau de încărcare a bateriei. Recordul a fost obținut după ce producătorul a făcut toate îmbunătățirile posibile și a instalat cea mai nouă baterie. Prima țintă a fost depășirea pragului de 2.000 de km, urmată de cifrele istorice reușite cu ajutorul bateriei.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News