Tipărirea și înmânarea bonului fiscal la plata cu cardul – obligatorii doar la solicitarea clientului

Sursa foto: TaxExpert

Proiectul prin care, la plățile efectuate cu carduri de credit sau de debit, operatorii economici vor avea obligaţia să emită bon fiscal tipărit doar la solicitarea clienţilor, anunțat anterior de Profit.ro, a fost publicat în Monitorul Oficial.

În Parlament, la adoptarea proiectului s-a abținut PNL, care, așa acum a arătat anterior Profit.ro, a amânat votarea proiectului timp de două săptămâni.

De ce este important: După cum argumentează inițiatorii, această practică este utilizată pe sacră largă în alte state, unde bonul fiscal este eliberat clientului doar dacă acesta confirmă că îl dorește în formă tipărită pe hârtie. În România, însă, în prezent, comercianţii au obligaţia de a da bon fiscal pentru toate tranzacţiile, inclusiv cele plătite cu cardul, chiar dacă consumatorul nu solicită acest lucru.

Inițiatorii proiectului, prezentat de Profit.ro, sunt deputatul USR Claudiu Năsui și deputatul PSD Alffred Simonis, fostul lider al grupului deputaților social-democrați. Autorii proiectului arată că tranzacţiile cu cardul sunt 100% verificabile şi au loc prin sistemul bancar, iar cerința fiscală a tipăririi şi înmânării unui bon în cazul acesta dublează înregistrările din bazele de date electronice, mult mai uşor verificabile.

”Faptul că trebuie să dăm o bucată de hârtie pentru orice tranzacţie facem este o birocraţie. O birocraţie făcută din raţiuni fiscale pentru a certifica vânzările comercianţilor. Cu toate acestea tranzacţiile cu cârdul sunt 100% verificabile în sistemul bancar, deci raţiunile fiscale de la tranzacţiile cu cash nu se aplică”, susțin autorii propunerii legislative.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: