Primarul din Piteşti reclamă un ”act de vandalism incredibil” şi publică imagini cu un bărbat violent

Sursa foto: Captură video

Primarul municipiului Piteşti, Cristian Gentea, reclamă, luni dimineaţă, un ”act de vandalism incredibil” şi publică imagini cu un bărbat care a spart geamul unei staţii de autobuz cu pumnul. ”Autorul va fi identificat şi va suporta rigorile legii”, anunţă primarul.

”Act de vandalism incredibil în această noapte, în jurul orei 02:00!Geamul staţiei de autobuz Teilor, montată anul acesta pentru confortul şi siguranţa noastră, a fost spart de un cetăţean lipsit de orice urmă de raţiune şi fără respect pentru piteşteni”, a scris, luni, pe Facebook, primarul din Piteşti, Cristian Gentea.

Acesta anunţă că ”astfel de fapte nu vor fi tolerate”.

”Avem filmarea, autorul va fi identificat şi va suporta rigorile legii!! Fac apel la toţi locuitorii Piteştiului să dea dovadă de responsabilitate şi să protejeze investiţiile realizate în oraşul nostru”, a mai transmis primarul.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: