Şase oraşe din România vor găzdui concerte din programul Festivalului Internaţional George Enescu

Sursă foto: Inquam Photos/Bogdan Ioan Buda
Sursă foto: Inquam Photos/Bogdan Ioan Buda

Concerte şi recitaluri din cadrul programului festivalului care are loc la Bucureşti vor bucura publicul din Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, Sibiu, Bacău şi Lugoj şi le vor da ocazia să asculte muzicieni ai celor mai prestigioase orchestre simfonice şi de cameră din întreaga lume.

Cinci concerte şi recitaluri extraordinare din programul Festivalului Internaţional George Enescu vor ajunge la Cluj-Napoca, primul fiind programat să aibă loc joi, 31 august, în Sala Auditorium Maximum din clădirea Colegiului Academic al Universităţii Babeş Bolyai, de la ora 19,00.

Următoarele patru evenimente vor avea loc la Academia Naţională de Muzică Gheorghe Dima astfel: duminică, 3 septembrie de la ora 19,00, vineri, 8 septembrie, de la ora 19,00, sâmbătă 9 septembrie, de la ora 19,00 şi duminică, 10 septembrie, de la ora 19,00.

Cele patru concerte de la Academia Naţională de Muzică Gheorghe Dima sunt organizate de Asociaţia Play. Vineri, 15 septembrie de la ora 19,00, la Casa de Cultură a Studenţilor din Iaşi, Orchestra Filarmonicii Moldova va concerta sub bagheta dirijorului sud-coreean Hankyeol Yoon şi va fi acompaniată de pianistul Florian Mitrea în calitate de solist.

Festivalul Internaţional George Enescu ajunge şi la Bacău, la Filarmonica Mihai Jora, vineri, 22 septembrie, de la ora 18,30. Publicul de aici va avea ocazia să asculte unul dintre concertele prezentate în Festival în cadrul Seriei Orchestrelor Româneşti, cel al Orchestrei Filarmonicii Mihail Jora.

Unul dintre concertele din Seria de concerte pentru familii şi copii ajunge şi la Lugoj, joi 7 septembrie de la ora 19,00, pe scena Teatrului Municipal Traian Grozăvescu.

„Pinocchio… with ‘strings’ attached” va fi concertul interpretat de Romanian Chamber Orchestra, dirijată de Gabriel Bebeşelea, cu muzicologul Cristina Bohaciu Sârbu în rol de prezentator şi Ioana Mărcoiu narator.

Concertul este organizat de Asociaţia Scena Muzicală. Totodată, patru concerte vor duce spiritul Festivalul Internaţional George Enescu la Sibiu, pe scena Sălii Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu.

Primul dintre ele are loc sâmbătă, 9 septembrie de la ora 19,00, al doilea eveniment de la Sibiu are loc duminică 10 septembrie, de la ora 19,00, următorul concert va fi joi, 14 septembrie, de la ora 19,00, iar ultimul concert din suita de patru este programat miercuri, 20 septembrie, de la ora 19,00.

Concertele sunt organizate de Asociaţia Play şi de Filarmonica de Stat Sibiu. La Timişoara vor avea loc, între 3 şi 20 septembrie, şase evenimente la Sala Capitol a Filarmonicii Banatul. Mai multe detalii despre Festivalul Enescu în ţară pot fi găsite în secţiunea dedicată de pe site-ul Festivalului Enescu: https://www.festivalenescu.ro/ro/festivalul-enescu-in-tara/

„Festivalul Internaţional George Enescu este unul dintre cele mai importante evenimente de muzică clasică la nivel internaţional, organizat începând cu 1958. Cea de-a 26-a ediţie a festivalului are loc între 27 august şi 24 septembrie, iar tema ediţiei este „Generozitate prin muzică|Generosity through Music”. Programul festivalului include peste 3.500 dintre cei mai renumiţi artişti ai lumii, peste 40 de orchestre din 16 ţări, lucrări de operă în primă audiţie şi concerte educative pentru copii”, mai arată organizatorii.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: