S-a schimbat data când pensia intră pe card în ianuarie. Seniorii iau banii cu două zile mai repede

Sursa foto: Pixabay

Data la care pensia intră pe card în ianuarie, schimbată. Ce surpriză proastă vor avea pensionarii pe lângă aflarea veștii că pensiile nu vor mai fi indexate la 1 ianuarie 2025?

Anul 2025 nu vine cu vești atât de bune pentru pensionari. 2.500.000 de români vor primi mai târziu pensia prin poștă deoarece sărbătorile de iarnă vor da peste cap calendarul plăților pentru luna ianuarie.

Cei mai afectați vor fi seniorii care primesc pensia prin poștaș deoarece plata se va face abia de pe data de 10 ianuarie când bugetarii se reîntorc la serviciu.

Newsweek a publicat, azi, un document din care reiese că pensia pe luna ianuarie va fi livrată de poștași până pe data de 22 ianuarie, o întârziere uriașă.

Situația este neplăcută deoarece din 5.000.000 de pensionari jumătate iau banii prin Poșta Română. Cei mai norocoși sunt românii care iau banii pe card deoarece ei primesc banii mult mai repede.

Pensia intră pe card pe data de 12 ale fiecărei luni, dar nu mai târeziu de 13 ianurie.

Data de 12 ianuarie este duminică motiv pentru care pensiile vor intra de vineri, 10 ianuarie.

„În ceea ce privește plata în conturi, aceasta se va face în data de 10 ianuarie. Astăzi, 8 ianuarie facem viramentul si către bănci”, potrivit informațiilor obținute de Newsweek de la Casa de pensii.

Începutul de an îi lasă pe pensionari cu un gust amar din cauza „Ordonanței trenuleț”.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: