Ministrul Finanțelor: România a încheiat anul 2024 cu un deficit de 8,6%

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a anunţat, joi seară, că în următoarele zile vor exista cifrele finale pentru anul 2024, dar, cel mai probabil, deficitul va fi la 8,6%, iar în acest an România trebuie să se încadreze la un deficit de 7%. Ministrul Finanţelor a apreciat înfiinţarea unui departament de eficienţă guvernamentală, după modelul lui Donald Trump în SUA, al cărui departament este condus de miliardarul Elon Musk.

”2024 a fost un an dificil pentru România din toate punctele de vedere. A fost un an electoral, cu foarte multe alegeri, cu campanie electorală, a fost un an în care au fost recalculate pensiile, au fost majorate salariile în mai multe domenii şi au fost susţinute investiţii cu sume fără precedent. Şi cred că acesta este elementul cel mai important al bugetului pe 2024. Chiar dacă anul a fost încheiat cu un deficit de 8,6%. O să avem mâine-poimâine cifrele finale, probabil 8,6% deficit pe 2024”, a declarat, joi seară, la Antena 3, Tanczos Barna, citat de News.ro.

Ministrul Finanţelor a precizat că ”anul 2025 o să însemne o încadrare într-un deficit de 7%”.

”Într-adevăr, este o provocare ca în condiţiile în care vrem să păstrăm sumele alocate pentru investiţii, trebuie să plătim salariile la nivelul lunii noiembrie şi pensiile la nivelul lunii noiembrie 2024, trebuie să susţinem sistemul de învăţământ, sistemul de sănătate, toate instituţiile publice, să ne încadrăm în acest deficit, dar în acelaşi timp trebuie să fie şi anul în care începem să creăm acel stat suplu care nu încasează impozite pentru a deveni obez, şi pentru a angaja şi mai mult, şi a oferi aceleaşi servicii cu un număr de angajaţi mai mare, cu costuri mai mari”, a mai declarat ministrul.

Întrebat cât va dura această îngheţare a pensiilor şi salariilor, Tanczos Barna a precizat: ”Cu siguranţă, imediat ce vom avea resurse suficiente vom recupera aceste indexări amânate, pentru că acela aşa este normal şi aşa este corect”

”Mă bucur că Guvernul, prin conducerea domnului prim-ministru Marcel Ciolacu şi cu domnul Bolojan au înfiinţat acest departament de eficienţă guvernamentală. Da, ne-am inspirat de la Doland Trump”, a mai declarat ministrul Finanţelor.

Întrebat cine este Elon Musk al Guvernului României care face eficienţă guvernamentală, Tanczos Barna a declarat: ”Cred că este domnul Bolojan. Nu mi-am pus niciodată această întrebare, dar, dacă tot m-aţi întrebat, cred că dânsul este”.

”Nu doar dânsul, dar dânsul vine cu o determinare ieşită din comun, vine cu experienţa din judeţul Bihor, unde a făcut performanţă similar deja la nivel judeţean”, a adăugat Tanczos Barna.

În 13 noiembrie, preşedintele ales Donald Trump a anunţat marţi că Elon Musk şi Vivek Ramaswamy vor conduce un nou „Departament al eficienţei guvernamentale” în a doua sa administraţie.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: