Ministerul Afacerilor Externe salută vineri anunţul Departamentului Securităţii Naţionale SUA privind includerea României la Programul Statelor Unite ale Americii de scutire de viză, arătând că în jurul datei de 31 martie 2025, cetăţenii români care doresc să efectueze vizite de scurtă şedere în Statele Unite, pentru turism sau afaceri, nu vor mai avea nevoie de viză.
”Ministerul Afacerilor Externe salută anunţul Departamentului Securităţii Naţionale SUA privind includerea României la Programul Statelor Unite ale Americii de scutire de viză. În jurul datei de 31 martie 2025, cetăţenii români care doresc să efectueze vizite de scurtă şedere în Statele Unite, pentru turism sau afaceri, nu vor mai avea nevoie de viză. România devine al 43-lea stat inclus în Programul Visa Waiver şi primul din regiunea Mării Negre”, arată MAE într-un comunicat oficial.
Potrivit ministerului, includerea în Programul Visa Waiver reflectă soliditatea Parteneriatului Strategic dintre România şi SUA, relaţiile strânse dintre cele două ţări şi cooperarea eficientă în consolidarea securităţii frontierelor.
”De asemenea, accederea în Programul Visa Waiver este o expresie a interesului comun pentru dezvoltarea oportunităţilor de turism şi afaceri, prin impulsionarea contactelor directe. Obiectivul Programului este creşterea investiţiilor directe şi dinamizarea schimburilor economice. Includerea în Programul Visa Waiver va încuraja creşterea prezenţei economice a României în SUA, complementar cadrului stabil oferit de apartenenţa ţării noastre la UE, NATO şi, în perspectivă, la OCDE”, arată MAE.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News