Un pilot-activist Greenpeace a desfășurat astăzi un protest pașnic în portul Constanța Sud – Agigea, în proximitatea platformei Transocean Barents, unitatea mobilă de foraj offshore contractată pentru proiectul Neptun Deep.
Acesta a zburat cu o motoparapantă electrică în apropierea platformei afișând un banner cu mesajul: „STOP FOSSIL GAS” („STOP GAZELOR FOSILE”), se arată într-un comunicat de presă al Greenpeace.
Acțiunea a avut loc în urma publicării unei noi analize pregătite pentru Greenpeace România, care estimează că aproximativ 46.000 de persoane la nivel global ar putea muri prematur până la sfârșitul secolului, din cauza temperaturilor extreme provocate de emisiile totale de gaze cu efect de seră generate de proiectul Neptun Deep.
Organizația de mediu atrage atenția asupra nevoii urgente de a nu mai investi într-un sistem energetic care prejudiciază sănătatea, siguranța și viitorul oamenilor și al Mării Negre și cere accelerarea tranziției către soluții regenerabile.
În noiembrie 2024, Greenpeace România a câștigat în instanță procesul prin care Tribunalul București obligă Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral și Institutul Grigore Antipa să comunice studiile de ecotoxicitate care au stat la baza elaborării Raportului Integrat de Mediu pentru proiectul Neptun Deep.
În decembrie 2024, organizației i-a fost admisă în instanță cererea de expertizarea a uneia dintre platforme OMV Petrom din Marea Neagră pentru a verifica dacă sunt respectate standardele de siguranță.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News