Noi aberaţii ale lui Călin Georgescu: România va fi motorul Europei. Vor veni germanii să lucreze la noi

Sursa foto: Călin Georgescu

Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale din noiembrie 2024, a făcut o sumedenie de declarații absolut aberante în cel mai nou interviu al său, de joi, acordat la postul de televiziune Metropola TV.

Pe lângă subiectul tratat mai pe larg al așa-zisului canal între Marea Neagră și Marea Caspică, Georgescu a spus și că, dacă va ajunge el președinte, românii din diaspora vor reveni toți acasă, țara va ajunge la 30 de milioane de oameni populație, va ajunge „motorul Europei” și „o să vină neamțul la noi să se angajeze, dar o să fie refuzat că nu mai avem locuri de muncă”.

„Poporul român astăzi care este în stradă și nu numai acesta, românii care sunt în afara granițelor, care sunt minunați, sunt o forță colosală, ce va însemna în momentul în care toți românii vor veni acasă. Vorbim de 30 de milioane de români aici. Vom deveni numărul unu. Am convingerea fermă, siguranță (n.r. că vor reveni). Cu 30 de milioane de români suntem motorul Europei, o să vină neamțul la noi să lucreze și o să spunem îmi pare rău domnule, dar s-au ocupat toate locurile.

În foarte scurt timp. Vorbim de mai puțin de un an zile. Uitați-vă bine ce se întâmplă în Europa. Germania este într-un prag groaznic, economic. Dacă dispar mii de firme, dispar firme. Volkswagen și multe altele. Nu mai au energie”, a mai spus Georgescu.

În plus, aspirantul la funcția de președinte susține și că „va deschide toate minele în secunda zero” și că va relua și importul de gaz rusesc, în ciuda sancțiunilor europene și americane. El a mai spus și că benzina „va costa mai puțin de un leu” și că are de gând să renunțe la sursele de energie regenerabilă – eoliene și fotovoltaice.

„Vie se pare ceva? Poate chiar mai puțin de un leu (va fi benzina). (…) Eu vă spun foarte clar – cu mine ca președinte, minele se deschis în secunda zero. Toate minele, tot.

Eu nu ascult poveștile ăstora. Eu n-am stat degeaba 17 ani în aceste organizații internaționale, n-am stat să mă uit pe geam. Totul e o minciună. Adevărul iese la suprafață.Smart city, toate poveștile stea, cum a încercat și Trudeau. Totul e o minciună, n-au nicio legătură cu realitatea, n-au făcut de fapt să mențină toată populația lumii într-o mână a sistemului oligarhic mondial prin resurse”.

De asemenea, Georgescu a spus și că demisia premierului canadian, Justin Trudeau, a venit din cauza „precedentului creat de România” – „Toți vor, toți spun – vrem să fim și noi ca poporul român”.

„(…) Acest precedent de care se tot vorbește nu este doar precedentul faptului că ce s-a întâmplat în România, în sensul că a fost democrația îngropată, ilegalitate… Da, e adevărat, ce se întâmplă în Canada, astăzi, cu Trudeau, la fel, este un precedent pe care România l-a creat. Iar Trudeau face același lucru pe care îl fac și băieții de-aici, de prin România.

E un precedent, însă, al eleganței, al nobleței, al demnității, al măreției poporului român pe care îl vedem afișat în toată lumea. Toți vor, toți spun – vrem să fim și noi ca poporul român”, a spus Călin Georgescu.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: