Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a avertizat marți în cadrul unei intervenții pentru B1 TV că România riscă să piardă sute de milioane de euro din tranșa de plată numărul trei din PNRR dacă nu face reformele cerute de Comisia Europeană în domeniul guvernanței companiilor de stat, adică selectarea administratorilor de companii de stat, profesionalizarea acestor administratori.
Marcel Boloș a dat ca exemplu nemulțumirile Comisiei cu privire la procedurile de numire a conducerii AMEPIP. Numai acest lucru ar putea duce la pierderi de 400 de milioane de euro:
“Numai la cererea de plată trei, să facem o analiză a reformelor, cea mai grea și consistentă a fost cea a pensiilor speciale. Tot în cererea de plată trei, cu toate că noi am considerat oarecum că am închis jaloanele, pentru Comisia Europeană reforma guvernanței companiilor de stat, adică selectarea administratorilor de companii de stat, profesionalizarea acestor administratori cu urmărirea acivității companiilor de stat în funcție de indicatorii de performanță toate acestea sunt lucruri care pentru Comisia Europeană sunt extrem de importante, altminteri și pentru țara noastră. Pentru că noi discutăm despre companiile de stat și discutăm despre bogățiile naturale și tot ce avem ca resurse naturale pe care aceste companii de stat le administrează în condițiile în care poate ele activează chiar pe o piață de monopol și de aceea tot exemplu cererii de plată numărul trei îl constituie spre exemplu conducerea AMEPIP”.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News