Ministrul Afacerilor Interne Cătălin Predoiu a avut, miercuri, o întrevedere cu Peer Gebauer, ambasadorul Republicii Federale Germania la Bucureşti. Cei doi oficiali au evaluat temele actuale de interes reciproc aflate pe agenda europeană, cu accent pe importanţa pe care MAI o acordă obiectivelor sale principale, exprimându-şi împreună convingerea că realizarea acestora serveşte nu numai intereselor României şi ale cetăţenilor români, ci şi ale securităţii europene şi ale cetăţenilor europeni în general.
Ambasadorul german a subliniat faptul că, pe linia obiectivelor specifice afacerilor interne, România este deja un contributor valoros la consolidarea siguranţei spaţiului european, arată comunicatul de presă al MAI.
Partea germană apreciază întreg sprijinul României pentru Ucraina, fiind menţionate inclusiv eforturile deosebite depuse pentru realizarea exporturilor de cereale din această ţară, având în vedere ultimele evoluţii ale conflictului. Ministrul Predoiu a dat asigurări că ţara noastră va susţine în continuare Ucraina, cât timp va fi necesar, fiind stabilită o relaţie solidă de prietenie şi bună vecinătate.
În ceea ce priveşte cooperarea poliţienească româno-germană, interlocutorii au evidenţiat nivelul excelent şi amplu al acesteia, care a condus la rezultate foarte bune în lupta împotriva criminalităţii transfrontaliere, mai indică suraa citată.
Ministrul Predoiu a evocat priorităţile Ministerului Afacerilor Interne pentru următoarea perioadă care includ, pe lângă securizarea frontierei şi lupta împotriva migraţiei ilegale, prevenirea şi combaterea traficului de droguri, a criminalităţii organizate, a traficului de persoane şi a traficului de droguri.
„În acest context, au fost menţionate capacităţile solide ale părţii române privind securizarea frontierei externe europene, prevenirea şi combaterea intrărilor şi şederii ilegale, returnările migranţilor ilegali către statele de origine, respectiv gestionarea situaţiei privind migraţia şi azilul, într-un mod eficient şi predictibil, în spiritul european al solidarităţii şi responsabilităţii”, conchide sursa menţionată.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News