Fostul ministru al Culturii Raluca Turcan susţine că nu a încălcat legea atunci când a aprobat realizarea expoziţiei cu obiecte din aur în Muzeul Drents. Ea explică faptul că nu era nevoie de existenţa unei hotărâri a Guvernului pentru exportul temporar al pieselor de patrimoniu, menţionând care erau situaţiile în care ar fi fost nevoie de o astfel de aprobare la nivel guvernamental.
Raluca Turcan a fost întrebată, marţi seară, la Antena 3, de ce nu a existat o decizie la nivelul Guvernului privind exportul temporar al pieselor de tezaur către Olanda, pentru a fi expuse la Muzeul Drents.
”Pentru că aşa prevede legea. (…) Pentru a scoate bunurile din ţară, pentru a face un export temporar există un cadru legal. În toată activitatea mea m-am bazat pe respectarea legii şi nu doar eu, ci şi oamenii cu care am lucrat. Legea spune foarte limpede: în momentul în care se creează contextul discuţiilor şi cadrului de colaborare între muzee, cum a fost cazul Muzeului Naţional de Istorie şi Muzeului Drents, Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor face o evaluare a dosarelor şi a oportunităţii ducerii acelor bunuri în străinătate, iar «ministrul aprobă». Este text imperativ. (…) Expoziţia de la Roma a fost făcută în colaborare cu mai multe autorităţi şi instituţii publice. Expoziţia din Olanda a fost făcută de către Ministerul Culturii şi instituţia publică Muzeul Naţional de Istorie, preluând piese de la alte muzee. Textul legii, acelei ordonanţe care a fost prezentată cu notă de suspiciune spune foarte clar că trebuie să fie îndeplinită condiţia cumulativă de a da Hotărâre de Guvern atunci când colaborează mai multe autorităţi – plural – publice şi instituţii publice. În caz contrar, se aplică legislaţia în vigoare”, a afirmat Raluca Turcan.
Ea a subliniat că, în ceea ce priveşte măsurile de siguranţă, acestea sunt similare.
”Contractul expoziţiei din Drents este similar cu contractul expoziţiei de la Roma, cadrul legal se referă doar la colaborarea între autorităţi şi instituţii, astfel încât să existe răspundere, decizie corelată între autorităţi şi instituţii. Codul Administrativ spune exact ce înseamnă autoritate publică – Ministerul Culturii, una singură – şi Legea Muzeelor spune foarte clar ce înseamnă instituţie publică de cultură”, a adăugat Raluca Turcan.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News