Efectul Trump. Chevron vrea să construiască centrale de gaz pentru alimentarea centrelor AI

Sursa foto: Pixabay

Gigantul american Chevron Corp. intenționează să construiască centrale electrice pe gaz în apropierea centrele de date, o mișcare care îi va permite să nu rateze cererea în creștere de energie electrică pentru inteligența artificială (AI).

De ce este important Dacă s-ar întocmi un clasament global al consumului de energie electrică, care să includă atât marile companii IT&C, cât și statele, Google și Microsoft s-ar clasa peste mai mult de o sută de țări.

Mai este interesant Împreună, cei doi giganți au consumat în 2023 49 TWh, cu numai 4 TWh cât consumul din același an al României.

Gigantul de petrol și gaze s-a asociat cu Engine No. 1 și GE Vernova Inc. și își propune să construiască prima sa centrală, cu o putere de câțiva GW, până la sfârșitul mandatului președintelui Donald Trump, potrivit unei declarații de presă a Chevron.

Cererea de energie electrică din SUA va crește cu aproape 16% în următorii cinci ani, mai mult de trei ori decât estimarea față de un an în urmă, determinată parțial de noile centre de date.

Cu toate acestea, compania chineză de inteligență artificială DeepSeek pune sub semnul întrebării noua previziune.

Acțiunile giganților energetici s-au depreciat în urmă cu o zi din cauza îngrijorării că modelul DeepSeek, care pare a fi mai eficient, poate obține aceleași rezultate ca și concurenții precum OpenAI pentru o fracțiune din consumul de energie.

Chevron și partenerii săi intenționează să construiască centrale electrice lângă centrele de date din regiunile de sud-est, Midwest și Vest. Inițial, centralele vor trimite energie direct către centrele de date, ocolind rețelele de transport existente și vor utiliza turbine cu gaz GE Vernova.

Companiile intenționează să construiască centrale cu o capacitate de patru GW, suficientă pentru alimentarea a aproximativ 3,5 milioane de case din SUA, până la sfârșitul anului 2027.

„Politicile energetice pro-americane ale președintelui Trump și angajamentul privind dominația energetică și a inteligenței artificiale ne oferă încrederea de a investi în proiecte care vor crea locuri de muncă americane și vor consolida securitatea noastră națională”, a spus Mike Wirth, CEO-ul Chevron.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: