Sociopol a făcut public un nou sondaj, la comanda România TV, privind alegerile prezidențiale din 2025. Potrivit datelor sondajului, dacă duminica viitoare ar fi alegeri, Călin Georgescu ar fi votat de 47% dintre români, pe locul al doilea situându-se Victor Ponta, cu 16%, urmat de Crin Antonescu (10%) și Nicușor Dan (10%). În cazul în care Călin Georgescu primește interzis să candideze, George Simion va intra in turul al doilea cu Victor Ponta (24%, respectiv 22%).
Sociopol a prezentat joi seara, 30 ianuarie 2025, un nou sondaj oficial al anului 2025 pentru alegerile prezidențiale. La întrebarea ”Daca duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale, dumneavoastră personal cu cine ati vota din urmatorii?”, 47% dintre respondenți l-au ales pe Călin Georgescu și 16% pe Victor Ponta, ambii intrând astfel în turul al doilea pentru Cotroceni, potrivit celor mai noi date.
Dacă independentul Călin Georgescu ar fi interzis și nu ar mai candida, iar duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale, liderul AUR, George Simion, ar intra în turul al doilea cu 24%, iar Victor Ponta cu 22%.
Conform aceluiași sondaj realizat de Sociopol, la comanda România TV, 32% dintre români îl considera pe George Simion cel mai potrivit să-l moștenească politic pe Călin Georgescu și să fie candidatul suveranist la alegerile prezidențiale, în cazul in care acesta din urmă nu va avea voie sa candideze. Pe locul doi se clasează Victor Ponta, cu 32% din voturi. Locul trei este ocupat de Gheorghe Piperea, cu 4%.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News