Ministerul Energiei are în 2025 un buget de 14,7 miliarde lei, cu peste 152% mai mare decât anul trecut, iar cea mai mare parte a creditelor bugetare merge pe proiectele din fonduri nerambursabile, PNRR şi Fondul pentru Modernizare.
„Avem un buget bazat pe responsabilitate şi proiecte de dezvoltare, pentru care un leu investit astăzi poate genera un efect de multiplicare pentru viitor. În energie, avem un buget de 14,7 miliarde lei, cu peste 152% mai mare decât anul trecut. De ce? Pentru că cea mai mare parte a creditelor bugetare merg pe proiectele din fonduri nerambursabile, PNRR şi Fondul pentru Modernizare. Peste 75% din bugetul nostru este pentru aceste investiţii vitale pentru România cu energie sigură, ieftină şi curată – în această ordine de priorităţi. Am promis că facem revoluţie în energia României şi ne ţinem de cuvânt”, a scris ministrul sâmbătă, pe pagina sa de Facebook.
Potrivit acestuia, proiectul de buget pentru Ministerul Energiei prevede 1,5 miliarde lei pentru susţinerea schemei de compensare-plafonare, care a asigurat pentru români al patrulea cel mai ieftin preţ la gaz şi al cincilea cel mai mic preţ la energie electrică din întreaga Uniune Europeană
„Este un buget cu jumătate de miliard mai mare decât cel cu care am pornit în 2024, ceea ce permite în continuare susţinerea schemei prin plata sumelor restante. În perioada imediat următoare, în 1-2 săptămâni, Coaliţia şi Guvernul vor decide asupra variantei finale pentru schema de compensare-plafonare, iar garanţia este că românii vor fi în continuare protejaţi şi ca nu vom lăsa pe nimeni în urmă”, a subliniat Burduja.
De asemenea, sunt cuprinşi în buget bani pentru continuarea exproprierilor şi a proiectelor de investiţii care au fost reluate „după decenii de blocaje”, în mod special, hidrocentralele de la Răstoliţa, Cornetu-Avrig, Paşcani etc.
Se vor finanţa şi pachetele de ajutor de stat pentru Complexul Energetic Oltenia şi Valea Jiului, în baza schemelor aprobate de Comisia Europeană.
„Contăm în continuare pe capacităţile bazate pe cărbune pentru securitatea energetică a ţării noastre şi a regiunii, iar principiul director rămâne: nu putem renunţa la capacităţi de producţie în bandă fără a pune în loc grupuri echivalente de producţie în bandă (tranziţia fiind de la cărbune la gaz pe termen scurt şi mediu şi de la gaz la energie nucleară pe termen lung)”, a menţionat Sebastian Burduja.
Acesta a adăugat că banii pentru investiţii acoperă peste trei sferturi din bugetul ministerului.
„Cred că este un record în sine şi o garanţie că vom continua anul acesta marile proiecte (programul nuclear, Iernut etc.) şi schemele de sprijin pentru noi capacităţi de producţie şi stocare şi pentru modernizarea sistemului de transport şi distribuţie”, a punctat Burduja.
Guvernul a aprobat sâmbătă proiectul de buget pentru anul în curs, construit pe o creştere economică de 2,5% şi un deficit bugetar de 7% din PIB.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News