Pompierii se străduiesc joi să stăpânească un incendiu de vegetație izbucnit într-un parc național montan de pe insula spaniolă Tenerife, determinând autoritățile să evacueze cel puțin 3.800 de persoane, informează Reuters.
Incendiul s-a extins până la 31 de kilometri în pădurea care acoperă ambele maluri ale unor râpe abrupte din apropierea vulcanului Mount Teide – cel mai înalt vârf din Spania – împiedicând accesul în zonă și acoperind o mare parte din insulă cu nori de fum și cenușă.
„Când ieși afară, începi să te sufoci. Este ca și cum ai avea ceva blocat în gât”, a declarat Alba Gil, în vârstă de 37 de ani, rezidentă a satului La Esperanza, unde autoritățile au ordonat oamenilor să rămână acasă din cauza fumului dens. Ea și familia ei au stat trezi până la ora 4 dimineața, îngrijorați de incendiu, arată sursa citată.
Incendiul, care a izbucnit miercuri, a mistuit 2.600 de hectare de teren.
„Noaptea a fost foarte grea… Acesta este cel mai complex incendiu pe care l-am avut în Insulele Canare în ultimii 40 de ani”, a declarat liderul regiunii, Fernando Clavijo, într-o conferință de presă.
Mii de oameni, afectați de incendiile de vegetație
În timp ce unele sate au fost evacuate din precauție, locuitorii din alte câteva sate au primit ordin să rămână acasă, ceea ce a afectat alte 3.500 de persoane.
Protecția civilă a evacuat joi 1.294 de persoane din locuințele lor din municipalitatea El Rosario și 1.525 din zonele din La Orotava, evacuările totale, ajungând la 3.800 de persoane și mai multe fiind încă în curs de desfășurare.
Autoritățile au trimis 17 avioane și un total de 350 de pompieri și militari. Alte avioane cu apă au sosit de pe continent.
Tot accesul la munții de pe insulă, inclusiv la Muntele Teide, preferat de turiști, a fost închis pentru a preveni orice incident.
Cele două aeroporturi din Tenerife funcționau normal, a declarat operatorul spaniol de aeroporturi Aena.
Săptămâna trecută, pompierii au stins și o serie de incendii de pădure pe insulele Gran Canaria și La Palma, care fac parte din arhipelagul Insulelor Canare.
Autor
-
Simona-Maria Chirciu, editor coordonator. Simona-Maria Chirciu este Doctor în Științe Politice, autoare și expertă pe drepturile omului. Cu o experiență de peste 7 ani în presa scrisă și online, a ținut ateliere pe Media Literacy, tehnici de manipulare și Fake News.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News