„Am făcut acest lucru, dar nimeni nu-l apreciază” – este un mesaj, însoțit de o imagine necredibilă – de exemplu, un cal confecționat din pâini. Astfel de postări au inundat Facebook-ul în ultimele luni, iar sute de mii de români reacționează emoțional la acestea fără să înțeleagă că, de fapt, se află în fața unor fotografii trucate cu Inteligența Artificială. Care este scopul acestora? Un grup de specialiști care lucrează în domeniul IT și-a propus să demaște aceste falsuri. Doi dintre ei, Alexandru Gurău și Cristina Popescu, au acordat un interviu HotNews în care au explicat care este demersul lor și la ce concluzii au ajuns.
- „M-a îngrijorat ce se poate întâmpla în urma acestei invazii în spațiu virtual, pentru că am avut deja niște alegeri anulate”, spune Alexandru Gurău, fondatorul grupului „AI de noi”, care urmărește depistarea postărilor care folosesc imagini fake.
- „Am descoperit o pagină de Facebook numită inițial „Puștoaica”, apoi „Fetițe România” și, până la urmă, a ajuns la „România ortodoxă”, mai spune IT-istul, în interviul pentru publicul HotNews.
Alexandru Gurău este de profesie inginer de software și a fondat grupul de Facebook numit, ironic, „AI de noi”. În acest grup, mai mulți voluntari semnalează pagini de Facebook care conțin postări generate de inteligența artificială și care în mod vădit au scopul de a produce emoție.
Un exemplu este pagina „Tradițional Românesc” cu peste 248 mii de urmăritori, care se prezintă a fi „neutră din punct de vedere ideologic și politic”. Pagina s-a înscris la categoria „știri, media”.
Organizația specializată pe fact-checking, Factual.ro a analizat recent o fotografie publicată de această pagină românească, un cal care ar fi fost făcut din franzele, și a ajuns la concluzia că este generată cu AI.
Dar astfel de imagini nu sunt doar în România. Tot Factual a descoperit că aceeași imagine, cu calul făcut din pâini, poate fi găsită și pe Faithful (Credință), o pagină de Facebook internațională, cu 1,2 milioane de urmăritori.
O publicație specializată pe tehnologie, „404 Media” a remarcat că printre cei care au dat like postării respective se numără inclusiv fondatorul Meta, Mark Zuckerberg.
În România, despre subiectul paginilor cu imagini generate de AI au scris recent și Europa Liberă și RFI.
Tot în acest context, HotNews a semnalat pe 17 decembrie 2024 paginile de Facebook care romanțează comunismul și care s-au transformat în platforme de încurajare a candidatului Călin Georgescu pentru alegerile din primăvara lui 2025.
Mai multe despre acest subiect am aflat de la Alexandru Gurău și Cristina Popescu, unul dintre moderatorii grupului „AI de noi”.
– Când ați remarcat prima dată paginile cu postări generate de Inteligența Artificială și mesaje de tipul „Am făcut asta și nimeni nu apreciază”?
– Alexandru: Eu, personal, acum mai bine de o lună. Dar nu le-am remarcat doar eu, ci și alții, așa că am spus că e mai bine să ne organizăm.
Cristina: Eu am văzut mai mult ce se întâmpla cu conturile acelea false, cu chinezoaice și tot felul de imagini situate prin alte țări. Și la mine e cam aceeași perioadă ca la Alexandru.
– Există un șablon aplicat asupra materialelor realizate, adică avem imagini care își sărbătoresc ziua, bătrânei singuri, țărani la munca câmpului, cai făcuți din pâini la patiserie și alte exemple de tipul ăsta. De ce au apărut aceste pagini și care este miza lor?
– Alexandru: Din punctul meu de vedere, miza este una emoțională, face apel la emoțiile oamenilor care nu trec foarte mult prin gândirea critică. Ideea e să solicite interacțiune care plasează aceste postări mai sus prin algoritm. Crește și rangul paginii, deodată ai o pagină foarte vizibilă, care poate fi oricând transformată în altceva. Pentru propagandă, de exemplu.
– Cristina: Sunt ipoteze avansate, unele spun că este o formă de a ține oamenii angajați și de a avea o audiență în continuu pe pagini și pe platforme. Nu putem spune direct că platformele au lansat tipul acesta de imagini, dar există o agreare. E un fenomen internațional, nu se întâmplă numai la noi. Oamenii au semnalat pagini de acest tip și în engleză, și în franceză, și în germană.
– Există o pagină cu astfel de imagini, „Faithful” se numește, care are 1,2 milioane de urmăritori. Din șase administratori, cinci sunt români. Ați analizat-o?
– Alexandru: Nu știu în ce mod s-a constatat că acei administratori sunt din România. Trebuie văzut dacă chiar aparțin de țara noastră.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News