AUR și S.O.S au votat împotriva restructurării de la Camera Deputaților. Cele 240 de posturi care vor fi desființate

Sursa foto: Parlamentul Romaniei - Camera Deputatilor

Deputaţii au votat, miercuri, în plen, cu 199 voturi pentru, 86 contra şi 23 abţineri Proiectul de Hotărâre privind reducerea numărului de posturi alocate compartimentelor din Serviciile Camerei Deputaţilor, care prevede defiinţarea a 240 de posturi.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ciprian Şerban, anunţa recent că, în urma deciziei de redimensionare a aparatului bugetar, au fost identificate 240 de posturi ce urmează a fi desfiinţate.

Cele mai multe posturi sunt la Cancelaria preşedintelui, cabinete membri ai Biroului permanent, cabinete preşedinţi de comisii, aparat de lucru comisii, unde ar urma să se desfiinţeze 71 posturi şi la Departamentul transporturi şi administrativ, Centrul de dezvoltare tehnologică, unde se desfiinţează 45 de posturi.

Preşedintele Camerei mai spunea că cele 35 de milioane de lei economisite anual din anvelopa salarială vor fi însoţite de economii generate de eficientizarea cheltuielilor de regie ale instituţiei.

Dumitru Coarnă, liderul grupului S.O.S România, a anunţat în plen că parlamentarii S.O.S au votat împotriva acestui proiect de hotărâre, arătând că ”se creează un abuz de drept”.

„Am votat contra din respect pentru lege şi pentru angajaţi”, a spus Coarnă.

La rândul lui, liderul AUR, deputatul George Simion, a declarat în plen că au votat ”contra ipocriziei”.

Care sunt cele 240 de posturi care vor fi desființate:

Conducerea Camerei Deputaţilor, împreună cu aparatul de specialitate, a stabilit în urma unei analize a organigramei instituţiei ce posturi vor fi desființate în baza programului de reducere a cheltuielilor. În baza analizei, 240 de posturi vor fi desființate, iar ele vor aduce o economie de 35 de milioane de lei (7 milioane de euro), a anunțat președintele Camerei Deputaților, Ciprian Șerban, într-un comunicat de presă.

Amintim că și Senatul a adoptat luni proiectul de hotărâre care prevede reorganizarea instituției,propusă de Ilie Bolojan, care prevede reducerea posturilor de la 796 la 618.  Proiectul a fost trecut cu 78 de voturi pentru, 41 împotrivă şi 4 abţineri.

Ilie Bolojan, președintele Senatului, a precizat că prin acestă reorganizare va fi „dimensionat corect” și personalul de pe lângă comisii și din aparatul tehnic al Senatului, în funcţie de volumul de muncă.

Autor

  • Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: