Kelemen Hunor: Ancheta în cazul Nordis afectează imaginea Guvernului

Sursa foto: Kelemen Hunor / Facebook

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, susţine că ancheta în cazul Nordis afectează imaginea Guvernului.

“Nu are nicio legătură scandalul Nordis cu Guvernul, cu coaliţia, cu majoritatea. Este o majoritate subţire, este o majoritate mai ales la Senat care stă în câteva persoane, dar este o majoritate absolut funcţională şi până acum – e adevărat că lucrăm de cinci-şase săptămâni – toate deciziile luate au fost respectate”, a spus Kelemen Hunor, miercuri, la Parlament, potrivit Agerpres.

Întrebat dacă premierul Marcel Ciolacu ar trebui să demisioneze având în vedere asocierea cu familia Vicol-Ciorbă în urma anchetei în cazul Nordis, el a răspuns: “Nu ştiu dacă va fi o anchetă împotriva lui Ciolacu, eu aşa ceva nu am văzut. (…) Dacă sunt anchetaţi Ciorbă şi cu Vicol sunt afectaţi şi alţii. Nu este anchetat premierul”.

Chestionat dacă ancheta în cazul Nordis afectează imaginea Guvernului, el a spus că da.
“Da, aţi văzut anul trecut probabil – ştiţi mai bine decât mine – după ce au apărut informaţii legate de zborurile către câteva destinaţii, cred că da, emoţia contează”, a mai susţinut preşedintele UDMR.

El a arătat că nu i-a cerut explicaţii premierului Marcel Ciolacu.

“Nu trebuie să-mi dea mie explicaţii. Eu nu sunt alegătorul lui Ciolacu, nu am fost în situaţia să votez PSD. În primul rând, din punct de vedere legal, nu am văzut nicio problemă. Din punct de vedere moral, se poate discuta, acolo există o emoţie de anul trecut şi din punct de vedere politic nu am de ce să cer eu explicaţii. Legal – nu am o problemă, că nu am văzut”, a subliniat Kelemen Hunor.

Preşedintele UDMR a precizat că acest scandal nu afectează şansele lui Crin Antonescu – candidatul coaliţiei – în cursa pentru Cotroceni.

“Antonescu trebuie votat de cetăţeni. Nu afectează în niciun fel, nici în mod direct, nici în mod indirect, fiindcă el aşteaptă şi cere votul cetăţenilor. El nu are nicio implicaţie”, a declarat Kelemen Hunor.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: