Petru Rotaru a fost propus în această funcție de către guvernatoarea BNM Anca Dragu încă la finele lunii decembrie 2024, dar abia acum a fost publicat proiectul de hotărâre a Parlamentului.Printre argumentările menționate în document pentru promovarea lui Petru Rotaru în funcția de prim-viceguvernator și vicepreședinte al Consiliului de supraveghere al BNM pentru o perioadă de 7 ani, se numără necesitatea asigurării unei bune desfășurări în continuare a activității băncii centrale, fără a se preciza că a expirat mandatul actualului prim-viceguvernator Vladimir Munteanu.
În demersul înaintat se menționează că „Petru Rotaru întrunește cerințele speciale prevăzute de lege pentru numire prevăzute la art.23 alin.(7) din Legea nr.548/1995, și anume, deține cetățenia Republicii Moldova, are studii superioare, se bucură de o bună reputație, nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate, nu are în ultimii 5 ani, în cazierul privind integritatea profesională, înscrieri cu privire la rezultatul negativ al testului de integritate profesională pentru încălcarea obligației prevăzute la art.7 alin.(2) lit.a) din Legea nr.325 din 23 decembrie 2013 privind evaluarea integrității instituționale şi are o experiență de muncă de cel puțin 10 ani în domeniul financiar, juridic sau de audit ori într-o funcție științifică sau academică în aceste domenii”.
Consilierul Ancăi Dragu, fondator la un fintech din „celebrul” canton Zug
Concomitent este promovat în funcţia de viceguvernator al BNM pentru 7 ani şi actualul consilier al guvernatorului Anca Dragu, Mihnea Constantinescu din România.
Acesta este consilier din aprilie 2024, iar anterior a activat ca şef de cercetare la Banca Lituaniei (2014-2018) şi la şef de cercetare la Banca Naţională a Ucrainei (2019-2024).
„Mihnea Constantinescu întruneşte cerinţele speciale prevăzute de lege pentru numire – deţine cetăţenia Republicii Moldova, are studii superioare, se bucură de о buna reputaţie, nu are interdicţia de a ocupa о funcţie publică sau de demnitate publică ce ar deriva dintr-un act de constatare al Autorităţii Naţionale de Integritate, nu are în cazierul privind integritatea profesională înscrieri cu privire la rezultatul negativ al testului de integritate profesională pentru încălcarea obligaţiei prevăzute la art.7 alin.(2) lit.a) din Legea nr.325/23.12.2013 privind evaluarea integritatii institutionale şi аге о experienţă de muncă de cel puţin 10 ani în domeniul financiar”, argumentează Anca Dragu.
De notat că în declaraţia de avere Mihnea Constantinescu indică că este asociat cu o cotă de 5% la fintechul PrepayWay AG, înregistrat în „celebrul” canton Zug din Elveţia, un ascunziş preferat de oligarhii ruşi şi nu numai din domeniul resurselor, graţie legislaţiei permisive.
Fondat încă în 2017, PrepayWay AG are şi două subsidiare în Estonia şi susţine că a creat un ecosistem Blockchain. Pagina WEB care este în rusă şi engleză nu conţine ştiri şi informaţii cu rezultate concrete ale activităţii acestei firme.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News